Sănătate

Comisia Naţională de Oncologie va elabora o strategie naţională de prevenţie a cancerului

Comisia Naţională de Oncologie de pe lângă Ministerul Sănătăţii va elabora, începând de anul viitor, o strategie naţională de prevenţie a cancerului, în parteneriat european, scopul fiind depistarea bolii în faze incipiente, a anunţat, vineri, directorul acestei comisii, Alexandru Irimie.

Directorul Comisiei Naţionale de Oncologie, Alexandru Irimie, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că la Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă" din Cluj-Napoca a început încă din 2003 campania de prevenţie a cancerului de col uterin, la care s-au adăugat, ulterior, cele pentru cancerul de sân şi cel colo-rectal.

"Comisia Naţională de Oncologie de pe lângă Ministerul Sănătăţii va elabora strategia naţională şi planul de control al cancerului pentru întreaga ţară, în cadrul unui parteneriat european. Strategia ţine de ceea ce înseamnă prevenţia de cancer din România. Noi am dezvoltat la Institutul Oncologic Cluj-Napoca, pornind din 2003, prevenţia de cancer de col uterin, la care s-au adăugat cancerul de sân şi cel colo-rectal şi vrem să extindem la nivel de ţară acest lucru. Noua guvernare a pus la dispoziţie sume mult mai mari pentru prevenţie, iar noi, Institutul Oncologic clujean, suntem cei care punem la punct acest program la nivel de ţară. Vor lucra echipe de specialişti din alte centre, de la Iaşi, de la Bucureşti. În februarie - martie 2014 va fi totul pregătit", a spus Irimie.


Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte pacientele din întreaga ţară, acestea urmează să se adreseze medicilor ginecologi, medicilor de familie pentru un consult şi un examen, scopul fiind "depistarea cancerelor în faze incipiente".

Alexandru Irimie, care este şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca, a participat, vineri, la Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă" la Ziua Porţilor Deschise, eveniment de prezentare a instituţiei în faţa opiniei publice.


Institutul Oncologic Cluj-Napoca va aniversa anul viitor 85 de ani de la înfiinţare.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter