Sănătate

Un nou beneficiu al consumului de cafea: stimulează memoria vizuală

Cafeaua stimulează memoria vizuală, potrivit unui nou studiu american realizat pentru a analiza virtuţile acestei băuturi, publicat duminică în revista Nature.

Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore au constatat că substanţa activă din cafea - cofeina - ameliorează anumite amintiri pe o durată de cel puţin o zi, în condiţiile în care dovezile despre efectul "dopant" al cafelei asupra memoriei erau până la acest studiu limitate.

Autorii studiului, coordonaţi de profesorul Michael Yassa, au cerut celor 73 de voluntari să privească diverse imagini cu o serie de obiecte.


Apoi, jumătate dintre ei a primit o doză de 200 de miligrame de cofeină, echivalentul a două ceşti de cafea, iar ceilalţi au primit un placebo.

În ziua următoare, cercetătorii au cerut celor două grupuri să privească o altă serie de imagini. Unele erau aceleaşi cu cele prezentate cu o zi în urmă, altele erau noi, iar altele erau asemănătoare dar cu anumite diferenţe.


Cele două grupuri au reuşit în acelaşi procentaj să separe vechile imagini de cele noi. Însă voluntarii care au primit cofeină au fost capabili să distingă mai uşor diferenţele din imaginile asemănătoare.

În cazul imaginilor similare, creierul trebuie să efectueze o sarcină "mai dificilă", pe care oamenii de ştiinţă o denumesc "separarea modelului".


Se pare că tocmai acest proces pare să fie stimulat de cofeină, spune profesorul Yassa, care reaminteşte că "această substanţă (cofeina) este asociată cu longevitatea sănătoasă şi poate avea efecte protectoare împotriva declinului cognitiv cauzat de diverse boli precum maladia Alzheimer".

Ultimele Stiri
abonare newsletter