Sănătate

Venituri salariale extra pentru medici

Medicii ar putea munci în timpul lor liber în spitalele de stat. Ei ar fi cu plătiţi cu 60% din valoarea tratamentului.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au venit cu o propunere la medicii care lucrează în spitalele de stat din România: să muncească şi în afara programului, în spitalele de stat bineînţeles, contra unei sume de 60% din valoarea tratamentului aplicat pacientului.

Acesta este un program pilot, iar în cazul în care el va fi implementat atunci va fi pus în aplicare în prima jumătate a acestui an. În prima fază,  acest program va fi găsit în 12 spitale din ţară.


Cadrele medicale, deşi au şansa să câştige mai mulţi bani, nu prea sunt de acord cu acest program. Ei spun că nu vor mai fi capabili să-şi presteze serviciile medicale după terminarea programul normal de muncă şi că sălile de operaţii sau de consultaţii vor fi pline, iar astfel nu vor avea spaţiul necesar pentru a munci în regim privat.

Potrivit proiectului eliberat de Ministerul Sănătăţii, medicii ar urma să primească 60% din valoarea actului pe care îl realizează, 30% echipa sa, iar 10% ar merge în bugetul spitalului public în care activează.

Etichete: sanatate medici salarii
Ultimele Stiri
abonare newsletter