Sănătate

Pacienţii care nu se prezintă la medic riscă să fie amendaţi

Medicii de familie sunt obligaţi să-şi cheme pacienţii la control odată la un an, respectiv trei ani. Cei care nu se prezintă la doctor riscă să fie amendaţi.

Noua lege a sănătăţii este dezbătută pe toate părţile în această perioadă. Ea trebuie să fie implementată începând cu luna martie a acestui an. Cea mai controversată parte a acestei legi o constituie introducerea serviciilor medicale pentru persoanele asigurate, şi anume a pachetelor de bază.

Prin aceste pachete de bază se specifică că pacienţii care au vârsta cuprinsă între 18 şi 39 de ani pot să-şi facă un control medical odată la trei ani, iar cei care au depăşit 40 de ani pot să-şi facă anual. Excepţie fac persoanele care suferă de boli cronice şi care se pot prezenta la doctor odată la trei luni.


Zilele trecute Ministrul Sănătăţii a purtat o serie de discuţii cu liderii medicilor de familie şi cu reprezentanţii Casei de Asigurări pe tema noului pachet de servicii medicale primare. În cadrul acestor discuţii, ministrul a specificat clar că medicii de familie au obligaţia să-şi anunţe pacienţii data la care ar trebui să se prezinte la control.

Medicii de familie au venit şi ei cu o propunere: ca pacienţii care nu se prezintă la control, atunci când sunt chemaţi, să fie amendaţi. Propunerea medicilor va fi analizată de către ministrul Sănătăţii care va lua o decizie în acest sens. El va decide dacă într-adevăr pacienţii care refuză să-şi facă controale medicale vor fi sau nu sancţionaţi. Încă nu s-a pus în discuţie nici despre ce sancţiuni este vorba.


Conform specialiştilor, există o serie de boli care afectează mulţi români. Este vorba despre boli cardiovasculare, diabet de tip II, boli pulmonare, depresie și tulburări de creștere și dezvoltare la copii. Pentru aceste boli, ministrul Sănătăţii s-a gândit ca acestea să fie cele pentru care controalele să devină obligatorii.

 


 

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter