Sănătate
6 milioane de euro costă repararea erorilor cardului de sănătate
Sistemul informatic al cardului de sănătate are probleme foarte des. Atât medicii cât şi pacienţii se plâng de acest lucru. În urmă cu aproximativ o lună, timp de o zi, sistemul a fost închis pentru repararea defecţiunilor.
6 milioane de euro costă repararea erorilor cardului de sănătateCasa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vrea să repare erorile apărute la sistemul informatic al cardului de sănătate, dar preţul este unul foarte mare – 6 milioane de euro. CNAS a demarat o licitaţie pentru achiziţia de servicii de Help-desk, mentenanţă şi suport tehnic aferente componentei aplicative a sistemului informatic Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate, contract în valoare estimată fără TVA de peste 18,8 milioane de lei, adică aproximativ 4,2 milioane euro, scrie Hotnews.ro. Contractul va fi finanţat din fonduri bugetare şi va fi încheiat pe o perioadă de 3 ani.
Separat, CNAS a mai lansat o licitaţie de peste 8,3 milioane lei, adică aproape 2 milioane euro fără TVA pentru contractarea pe 3 ani a serviciilor de administrare, suport tehnic şi mentenanţă hardware pentru Platformă Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS), arata datele publicate sâmbăta în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Lipsa serviciilor de mentenanţă este una dintre cauzele nefuncţionării sistemului IT al cardului naţional de sănătate.
Luni, 15 februarie, sistemul IT al cardului de sănătate a funcţionat doar în modul offline mai bine de 20 de ore, după ce duminică, în jurul orei 14.00, a apărut o defecţiune la certificarea semnăturii digitale pentru serviciile medicale. Nu este prima dată când sistemul are probleme de funcţionare, dar niciodată perioada de remediere nu a durat atât.
Sistemul de card - CEAS a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA) şi a fost implementat de asocierea HP România şi Novensys Corporation, având ca subcontractant pe SIVECO România, contractul fiind atribuit în luna aprilie 2012.
Una dintre explicaţiile deselor probleme cu acest sistem IT este şi faptul CNAS a rămas de câteva luni fără servicii de mentenanţă la acest sistem informatic.
În luna ianuarie din acest an, Vasile Ciurchea (care era la acel moment preşedinte al CNAS şi a demisionat săptămâna trecută) a declarat pentru Digi 24: "Am declanşat o procedură de achiziţie, în vara anului trecut, nu s-a prezentat nimeni şi probabil că mâine sau poimâine vom lansa din nou licitaţia pentru sistemul de mentenanţa."
CNAS a lansat în dată de 16 iunie 2015 o licitaţie deschisă pentru semnarea unui acord-cadru pe 4 ani pentru servicii de administrare, suport tehnic şi mentenanţa pentru sistemul informatic CEAS.
Valoarea estimată fără TVA a acestui contract a fost cuprinsă între 1,923,033.37 lei şi 7,692,133.48 lei (fără TVA).