Sănătate

Petru Şuşca, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj, despre dezinfectanţii Hexi Pharma: Eu ce să fac? Să gust din dezinfectanţi?

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Cluj afirmă că nu au primit niciodată vreo informare de la Ministerul Sănătăţii potrivit căreia dezinfectanţii folosiţi ar fi fost neconformi, iar testele proprii nu au prezentat probleme.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca spune că nu ştie absolut nimic de vreo informare SRI şi că nu a venit la ei niciun control de la Bucureşti special pentru a verifica dezinfectanţii Hexi Pharma.

"Am avut în decursul a 2015 foarte multe controale, nu ţin minte să fi fost un control care să fie vizată această verificare de eficienţă a dezinfectanţilor, iar din câte ştiu spitalul nu a fost niciodată informat că ar avea produse Hexi Pharma necoforme. Noi nu am primit nicio informare, de niciun fel, niciodată, de la minister. Avem propriile noastre teste care niciodată nu au prezentat probleme. Toate au fost conforme. Noi oricum foloseam 15 tipuri de dezinfectanţi şi doar două dintre ele sunt de la Hexi Pharma. Dar comunicare cum că sunt neconformi nu am primit oricum niciodată", a declarat, miercuri, Monica Costin, directorul medical al Spitalului Judeţean Cluj.


Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a primit cel puţin o informare de la SRI despre nereguli la dezinfectanţii Hexi Pharma, în aprilie 2015 fiind trimise de la SRI date referitoare la infecţiile nosocomiale, potrivit unor surse. Informarea de la SRI cuprindea informaţii despre neregulile găsite la dezinfectanţi de la Hexi Pharma care se foloseau atunci în Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca, au precizat sursele citate. Sursele medicale au arătat că Nicolae Bănicioiu a trimis, în februarie 2015, Corpul de control la spitalul din Cluj-Napoca, dar că atunci nu s-ar fi luat nicio măsură.

“Nu am cunoştinţe despre nicio informare a SRI-ului vis-a-vis de Hexi Pharma. Despre această tematică nu am discutat niciodată cu ministrul Bănicioiu. Cred că suntem spitalul cel mai controlat din România. În fiecare an am avut corp de control de când am venit aici. În 2015 nu s-au luat niciodată probe din dezinfectanţii Hexi Pharma. Nu s-au testat. Şi nu doar la Cluj. Nicăieri în România. Şi mai e un aspect. Eu ce să fac? Să gust din dezinfectanţi?”, a precizat Petru Şuşca, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj, la un post de televiziune.

Ultimele Stiri
abonare newsletter