Sănătate

Alertă de rujeolă. Ministerul Sănătăţii schimbă schema de vaccinare

Vaccinul împotriva rujeolei va fi administrat copiilor mai devreme cu trei luni - la vârsta de nouă luni, aşadar, nu la un an, cum se face acum. Modificarea schemei de imunizarea a fost anunţată, vineri, de Ministerul Sănătăţii în contextul în care anul acesta au fost înregistrate peste 1700 de îmbolnăviri.

Şi, mai grav, şapte copii au murit, de la începutul anului, din cauza complicaţiilor provocate de rujeolă, scrie digi24.ro.

Din cele peste 1.700 de cazuri de rujeolă confirmate în toată țara, cele mai multe sunt la copii sub patru ani. Mai exact, sunt confirmate 700 de cazuri copii cu rujeolă cu vârste între un an și patru ani. În aceste condiții, Ministerul Sănătății a decis să modifice schema de vaccinare, astfel încât copiii să primească prima doză de vaccin la nouă luni nu la un an și de asemenea, și copiii de cinci ani și de nouă ani să facă mai repede dozele următoare. 


Vlad Voiculescu a vorbit astăzi despre o epidemie de rujeolă, după ce într-o săptămână numărul cazurilor au crescut de la 1.500 la 1.725. Cele mai multe cazuri sunt în Arad. 

Cel mai recent, o fată de 14 ani, cu o formă severă de pojar, a decedat la Institutul Matei Balş din Capitală. Adolescenta fusese transferată aici, de la Spitalul „Marie Curie". Nu era vaccinată şi avea mai multe boli asociate, spun medicii.


De la începutul anului, 1.700 de copii şi adulţi s-au infectat cu rujeolă, un sfert dintre ei fiind din judeţul Arad. Cifra este îngrijorătoare în contextul în care, anul trecut în România, au fost înregistrate doar șapte cazuri de rujeolă.

Până la data de 16.12.2016 în România au fost confirmate 1725 de cazuri de rujeola, din care șapte decese. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 32 de județe. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter