Sănătate

Răzvan, un băiețel de 1 an și 9 luni, are nevoie de ajutorul nostru

Răzvan, un băiețel de 1 an și 9 luni, suferă de o formă congenitală de sindrom nefrotic. Medicii au încercat diverse tratamente, a făcut analize în afara țării, dar totul fără rezultat. Singura salvare a băiețelului este un transplant renal făcut în străinătate.

Băiețelul este internat din octombrie 2016, la Clinica Pediatrie 2, secția de nefrologie. Biopsia renală a confirmat acest diagnostic, pentru care nu există alt tratament decât transplantul renal. Copilul este înscris pe lista de transplant, însă timpul de așteptare este mare, deoarece e nevoie de rinichi de la un copil aflat în moarte cerebrală cu care să fie compatibil, ceea ce prelungește posibilitatea de a primi repede rinichii de care are nevoie, iar acest lucru îi agravează starea de sănătate.

Răzvan este dependent de perfuzia cu albumina (proteine), pe care o primește zilnic. Fără ea, urinează extrem de puțin și reține apa în organism, existând riscul să facă complicații vasculare sau pulmonare și chiar să moară.


Datorită unor legi care reglementează donarea de organe, în Spania se așteaptă cel mai puțin pentru a primi rinichi pentru transplant, media fiind de 8 luni, ceea ce ar fi extraordinar pentru Răzvan, deoarece ar avea o șansă reală.

”Există un spital în Madrid, Gregorio Maranon, care sunt dispuși să ne primească, să ne reevalueze și să ne pună pe lista lor de transplant. Reevaluarea, pregătirea pre-transplant, transplantul și recuperarea costă aproximativ 60.000 euro, bani de care nu dispunem în totalitate. Din păcate, acest serviciu medical nu poate fi decontat de statul roman. Vă rog dați-mi o șansă. Orice ajutor din partea voastră e binevenit sub formă de donații sau sponsorizări”, spune Ioana, mama lui Răzvan.


”Eu nu vreau să mor. Nici surioara mea, nici părinții mei, care sunt lângă mine zi de zi și care mă iubesc cu toată ființa lor. Vreau să trăiesc, să mă bucur de viață, să mă trezesc dimineața fără dureri, să pot mânca, să pot dormi o noapte întreagă, să mă pot juca cu surioara mea, să merg la grădiniță, să cunosc lumea, să învăț, să cresc”, Răzvan

Pentru detalii: Asociația Umanitară Napoca Aid tel:0745002989


Cont donații:

SUCIU CIPRIAN


Banca Transilvania

RON- RO86BTRL06701201488288XX


Asociatia Umanitara Napoca Aid

BANCA TRANSILVANIA

EUR- RO54BTRLEURCRT0236050001
RON- RO07BTRLRONCRT0236050001
USD- RO58BTRLUSDCRT0236050001

Ultimele Stiri
abonare newsletter