Sănătate

Astenie de toamnă? Specialiștii ne spun ce putem face să avem mai multă energie

Odată cu primele frunze care cad îngălbenite din copaci și astenia de toamnă își face prezența. Oamenii se simt obosiți, fără chef de viață. Apar melancolia și tristețea, aparent, fără motiv. Însă starea noastră de spirit poate fi la fel de vioaie și toamna precum este vara. Specialiștii ne oferă câteva sfaturi.

sursă foto: cdn.thelivingnature.com sursă foto: cdn.thelivingnature.com

Astenia este o boală care afectează una din zece persoane. Pe măsură ce zilele devin mai scurte, iar nopțile mai lungi, lipsa luminii afectează sistemul imunitar, iar asta se resimte și asupra psihicului. Apar insomnii, ușoare stări de depresie, lipsă de concentrare. Psihologii spun însă că pentru a evita aceste stări, trebuie doar să continuăm să fim activi, așa cum am fost și pe parcursul verii.

„Apare, este un fenomen real care are mai mult cauze. La unii cauzele sunt dominant biologice. Apare o reducere a luminozității, care deseori este asociată cu stări de melancolie, depresie, tristețe și atunci mecanismul este clar biologic. La alții poate să aibă un mecanism psihologic fiindcă se reducere activarea comportamentală pe care au avut-o pe parcursul verii. Iar reducerea activării comportamentală este asociată cu astfel de trăiri afective. Din punct de vedere psihologic trebuie să ne menținem nivelul de activare comporamentală crescut, să ne implicăm în activități, în rețele sociale”, a spus psihologul Daniel David.


Alimentația are de asemenea un rol foarte important în reducerea efector cauzate de astenia de toamnă. Nutriționistul dietetician Luisa Florea ne oferă câteva sfaturi ca să avem o toamnă plină de energie.

 - Mănâncă alimente bogate în mod natural în vitamina D3: sardine, lactate integrale, ouă. Această vitamină este responsabilă de creșterea imunității și de scăderea riscului de depresie. O porție de sardine îți asigură 50% din doza zilnică recomandată de vitamina D3


 - Introdu carnea de curcan în meniul tău săptămânal. Bogat în triptofan, precursor al serotoninei, hormonul fericirii, este responsabil pentru o stare de spirit pozitivă.

 - Alege fructele de pădure în locul fructelor exotice. Super alimentele românilor, bogate în antioxidanți, contribuie la un sistem imunitar sănătos și păstrează mai multă vitamina C prin congelare decât depozitare la raft.


 - Înlocuiește ciocolata cu lapte cu ciocolata neagră (minimum 75% cacao). Feniletilamina este substanța secretată de creier atunci când ne îndrăgostim și aceasta se regăsește și în ciocolata neagră. Să nu uităm totuși că este un aliment care trebuie consumat cu moderație.

 - Folosește usturoi crud sau pudră ca și condiment. Acest bine cunoscut super aliment are 3 avantaje: este antibacterian, antiviral și antifungic, așa că te poți bucura de beneficiile lui pentru a combate răceala și virozele.


Pe lângă sfaturile în ceea ce privește alimentația, Luisa Florea ne recomandă să dormim opt ore pe noapte, să mergem pe jos cel puțin 30 de minute în fiecare zi și să facem sport de cel puțin trei ori pe săptămână. De asemenea, atitudinea noastră este de asemenea foarte importante pentru a reduce efectele asteniei.

„Zâmbește mai des! Îți va îmbunătăți semnificativ starea de spirit și va reduce stresul. În plus, va fi molipsitor și vei avea niște colegi mai bine dispuși în fiecare zi. Acordă-ți cel puțin o oră pe zi! Fă o baie relaxantă, ascultă muzică, urmărește serialul preferat”, a spus nutriționistul.


 

Etichete: daniel david
Ultimele Stiri
abonare newsletter