Sănătate

Intervenţii cardiace minim invazive în premieră naţională la Institutul Inimii

O echipă mixtă de medici din România, Italia şi Georgia au efectuat, duminică şi luni, în premieră naţională într-un spital public, la Institutul Inimii Cluj-Napoca, mai multe operaţii cardiace minim invazive, care scurtează suferinţa şi perioada de recuperare a pacienţilor.

foto arhiva foto arhiva

Potrivit Mediafax, directorul medical al Institutului Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Adrian Molnar, membru al echipei care a realizat intervenţiile, a declarat, luni, presei, că astfel de intervenţii minim invazive necesită un instrumentar special, un training special, dar şi interes din partea chirurgilor.

”Am operat o tânără de 17 ani, cu o suferinţă din naştere, care, în mod normal se opera printr-o incizie, printr-o sternotomie mediană, care îi dădea o suferinţă ca şi aspect, rămânea o cicatrice. I-am făcut o incizie de circa 5 centimetri care va fi complet mascată şi nu se va vedea nimic. Am mai efectuat o operaţie de înlocuire a unei valve aortice unei persoane de 78 de ani, tot printr-o incizie de mici dimensiuni. Avantajul constă într-o recuperare mult mai rapidă şi în scăderea riscului de complicaţii respiratorii, renale sau sângerări. Un astfel de pacient, peste cinci zile va fi externat, iar peste două săptămâni poate să şi uite că a fost operat, faţă de trei luni cât dura recuperarea în urma intervenţiilor de tip vechi”, a explicat chirurgul clujean.

Ultimele Stiri
abonare newsletter