Sănătate

Noi medicamente esenţiale urmează să dispară de pe piaţă

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) atrage atenţia că mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producţie sau delistate în perioada imediat următoare, printre ele aflându-se medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale, principala cauza fiind taxa clawback, aplicată "în mod uniform" atât medicamentelor scumpe, cât şi celor ieftine.

Potrivit APMGR, taxa clawback a ajuns deja la 24,13% în primul trimestru al acestui an, faţă de 19,86% în primul trimestru al anului trecut sau de 15,62% - în primul trimestru al anului 2016, scrie Agerpres.

"Având în vedere că taxa clawback se aplică la un preţ al medicamentului care include adaosurile distribuitorilor şi farmaciilor, care devin fixe la un preţ al medicamentului mai mare de 300 de lei, impactul pe medicamentele ieftine este considerabil mai mare. De exemplu, taxa clawback, la nivelul din trimestrul I, reprezintă 34% din preţul de producător pentru medicamentele sub 25 de lei şi este de abia 24% pentru medicamentele peste 3.000 lei", precizează APMGR, într-un comunicat transmis marţi presei.

APMGR atrage atenţia că producătorii de medicamente generice nu mai pot susţine un consum de care nu sunt responsabili şi care creşte în special din cauza introducerii necondiţionate pe lista de medicamente compensate a medicamentelor inovative.

Potrivit aceleiaşi surse, printre medicamentele cu risc major de a scădea sub limita profitabilităţii şi de a dispărea de pe piaţă se numără: Tamoxifenul (tumori de sân), Bleomicina (leucemie, afecţiuni hematologice), Fluorouracil (cancer), Cisplatin (cancer), Flutamida (cancer), Memantine (demenţă), Gentamicinum (infecţii germeni rezistenţi intra-spitaliceşti), Theophyllinum (astm), Captopril (hipertensiune, insuficienţă cardiacă), Furosemid (insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică), Ranitidină (afecţiuni gastrointestinale), Indapamida (afecţiuni cardiovasculare).

APMGR estimează că, în condiţiile menţinerii mecanismului actual, taxa clawback va ajunge la 30% până la sfârşitul anului, ceea ce ar însemna că pentru medicamentele sub 25 de lei impactul taxei în preţul de producător ar ajunge la 42%. Pentru a salva medicamentele ieftine şi a da "o gură de oxigen" industriei locale producătoare de medicamente, reprezentanţii APMGR propun introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente, pentru care propun un sistem nou, anume diferenţierea în funcţie de preţ, dar şi aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter