Sănătate
Primii “pacienți sub acoperire” au ajuns în spitale acum 3 săptămâni. Ce au descoperit
Primii "pacienți sub acoperire" au fost deja trimiși în spitale acum 3 săptămâni, iar aceste acțiuni sunt parte a unei strategii anticorupţie pe care Ministerul Sănătăţii urmează să o aplice până în anul 2020, a anunțat marţi ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
"Nu este o idee a mea, este o parte a strategiei pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o implementeze până în 2020 - povestea cu pacientul misterios. Deja am început să facem aceste verificări şi am câteva exemple negative, şi nu mă refer doar la medici", a declarat Sorina Pintea într-o intervenţie telefonică la România TV.
Ce au descoperit "pacienții acoperiți" în spitale? Ministrul Sănătății a dat exemplul unei persoane care a mers la un spital pentru a face consultaţiile obligatorii pentru şcoala de şoferi şi căreia i s-a cerut tariful legal, plus o sumă "pentru celeritate" de către un personal auxiliar.
Trimiterea ''pacienţilor sub acoperire'' în spitale a început de trei săptămâni, a spus Sorina Pintea, care a precizat că până acum au avut loc 5 astfel de acţiuni: "În acest moment, o persoană a părăsit spitalul. (...) Este o parte a strategiei anticorupţie pe care trebuie să o aplicăm, iar în momentul în care gradul de satisfacţie al pacientului scade, până la urmă trebuie să luăm cu toţii nişte măsuri şi trebuie să ne ridicăm şi noi semne de întrebare. (...) Pentru unii care nu respectă nişte reguli nu trebuie să sufere toţi care lucrează în sistemul medical. Până la urmă trebuie să învăţăm că există nişte reguli şi trebuie să le respectăm", a afirmat ministrul Sănătăţii, precizând că se referă doar la cei care condiţionează actul medical.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, intenționează să trimită în spitale pacienți "sub acoperire" pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită. Acesta este unul dintre pașii unei strategii anti-corupție mai ample, gândite de Ministerul Sănătății, declara luni Sorina Pintea.
"Eu cred că sunt și medici cinstiți, dar știm cu toții că lucrurile pe această parte sunt încă nerezolvate. Sunt spitale în această țară unde medicii spun: 'Nu este nevoie, mulțumim.' Eu cred că nu merită acești oameni, pentru câțiva care fac asta, să fie murdăriți", a explicat ministrul Sănătății, citat de hotnews.ro.
Sorina Pintea mai spune că, cu toate că unii pacienți cărora li se cere șpagă în spitale i se adresează chiar ei pentru a se plânge de cele întâmplate, "ei spun că nu vor să sesizăm organele de anchetă, ceea ce mi se pare ciudat".
"Eu cred că sunt și medici cinstiți, dar știm cu toții că lucrurile sunt încă nerezolvate. Nu cere medicul, ci merge asistenta la pacient și spune: acesta este tariful. Sunt spitale în această țară unde medicii spun: 'Nu este nevoie, mulțumim.' Eu cred că nu merită acești oameni, pentru câțiva care fac asta, să fie murdăriți", a adăugat ministrul Sănătății.
Sorina Pintea a mai subliniat că "Medicii spun că ministrul are ceva cu ei. Ministrul nu are nimic cu ei, are grijă de pacienți, pentru că despre asta vorbim, până la urmă. Până la urmă, trebuie să ne asumăm cu toții niște lucruri. Haideți să ne facem treaba!"
Inițiativa Sorinei Pintea, primită cu ostilitate de medici și sindicate
Inițiativa ministrului Sănătății de a trimite "pacienți sub acoperire" pentru a indentifica angajații din spitale care iau șpagă a fost întâmpinată cu ostilitate de medici: cu toate că, pe de o parte, medicii susțin că nu condiționează actul medical de plic, iar cei care fac acest lucru ar fi foarte puțini - un procent nesemnificativ, susțin ei - chiar și acei medici care susțin că sunt onești și nu primesc mită critică în bloc inițiativa Ministerului Sănătății, pe grupurile profesionale de pe rețelele de socializare. Medicii o acuză atât pe Sorina Pintea, cât și presa, că "duc o campanie împotriva lor".
La rândul lor, sindicatele din sănătate susțin că intenția ministrului Sănătății de a trimite în spitale "pacienți sub acoperire" pentru identificarea medicilor care condiționează actul medical de mită este "ilegală". La începutul acestui an, Sorina Pintea a cerut sprijinul sindicatelor din domeniu pentru a găsi împreună soluții pentru combaterea fenomenului mitei din spitale, însă sindicatele au refuzat, motivând că "nu au competențe legale de control și sancțiune în privința plăților informale sau a condiționării actului medical".
În comunicatul dat publicității de Solidaritatea Sanitară, una dintre cele mai mari federații sindicale din sistemul sanitar, nu apare însă nicio referire la faptul că și condiționarea actului medical de primirea de mită este ilegală. În schimb, sindicaliștii afirmă că "Medicii sunt veșnic terorizați (...) Ministerul Sănătății a demarat o campanie împotriva personalului medical, utilizând ca laitmotiv corupția acestuia".