Sănătate

22 de ani pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj. Pintea: “Cred că în şapte ani îl vom avea”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că ea consideră că în şapte ani vor fi finalizate şi spitalele regionale.

"Spitalele regionale, povestea lor a început în octombrie 2017, când primul teren a fost transmis Ministerului Sănătăţii. Suntem în 2019, avem trei studii de fezabilitate finalizate şi proiectanţii şi constructorii pot să vă spună ce înseamnă să faci un studiu de fezabilitate pentru o clădire de 150.000 de metri pătraţi cu logistica aferentă. Deci, am finalizat studiile de fezabilitate, acestea sunt depuse Ministerului Dezvoltării şi se pregătesc cererile de finanţare pentru Bruxelles, la Iaşi am început procedura de licitaţie în paralel. Eu cred că în şapte ani vom avea şi spitale regionale, exact aşa cum am promis", a spus Pintea.

Noul spital regional de urgență din Cluj va costa 2,5 miliarde de lei (fonduri europene și fonduri bugetare), va avea 7 niveluri și 849 de paturi, dintre care 105 pentru îngrijiri critice (inclusiv arși), potrivit proiectului de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnic-economici pus în dezbatere publică.


Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al liberalului Marius Nicoară, începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest.

În 2011, Alin Tişe, actualul președinte al Consiliului Județean Cluj vedea finalizarea spitalului în cinci ani.


Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, dacă va fi construit vreodată, ar urma să fie pe un teren de 14 hectare în comuna Floreşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter