Sănătate

Mesajul tulburător al unei judecătoare infectate cu COVID-19: „Virusul e între noi, se plimbă, adulmecă şi îl prinde pe cel mai slab”

Mesajul unei judecătoare de la Curtea de Apel Alba Iulia, infectată cu noul coronavirus, pentru cei care nu cred în acesta.

Mesajul tulburător al unei judecătoare infectate cu coronavirus: „Virusul e între noi, se plimbă, adulmecă şi îl prinde pe cel mai slab” Mesajul tulburător al unei judecătoare infectate cu coronavirus: „Virusul e între noi, se plimbă, adulmecă şi îl prinde pe cel mai slab”

”Virusul este între noi, îl prinde pe cel mai slab”, transmite o judecătoare de la Curtea de Apel Alba Iulia, infectată cu noul coronavirus. Judecătoarea este una dintre cele nouă persoane de la instanța superioară din Alba care, săptămâna trecută, au fost confirmate pozitiv pentru COVID-19.

Aceasta se află internată alături de soțul și unul dintre copii. Într-o postare pe Facebook, judecătoarea a tras și un semnal de alarmă pentru a-i atenționa pe cei care nu cred în existența virsului.


„Tot respectul pentru grija deosebită pe care ne-aţi purtat-o în aceste zile în încercarea voastră de a ne face viaţa mai uşoară! Cu mare groază ne-am internat joi, 2 iulie 2020, dar, datorită căldurii transmise de voi, personalul medical, presiunea psihică nu a fost aşa de mare … şi totul a trecut mai uşor.

Mulţumesc, oameni speciali şi iertaţi că vom trece, poate, pe lângă voi, fără să vă salutăm, pentru că nu v-am văzut decât ochii, şi aceia cu greu, din spatele ochelarilor aburiţi care alcătuiau costumele voastre grele”, a scris magistratul Curții de Apel Alba Iulia.


Ea a adăugat că ochii au fost însă suficienţi să înţeleagă că medicii şi asistentele nu sunt roboţi, ci oameni, cărora le pasă de cei aflaţi în suferinţă.

„Şi atunci, dragă cititorule, ţie, care eşti acasă, la birou sau pe terasă cu băieţii, de ce să nu-ţi pese? De tine şi de familia ta? Virusul e între noi, se plimbă, adulmecă şi atacă, îl prinde pe cel mai slab. Apără-te, armele sunt la tine, spală-te pe mâini, pune-ţi o amărâtă de mască pe faţă şi nu te duce unde-i mai multă lume! Stai deoparte, respectă distanţa, nu te înghesui, ieşi din turmă! Nu ştii cum vei trece peste boală! Poate uşor, poate nu vei simţi nimic, dar copilul tău, mama ta? La ei te-ai gândit? (…). Mai gândeşte la asta, cititorule, înainte să ieşi din casă fără apărare, poţi să aduci virusul în casa ta şi primii pe care îi infectezi sunt membrii familiei tale, un copil, un părinte, un frate, cu organisme mai tari sau mai puţin tari, slăbite de vârstă sau de boli”, a mai scris judecătoarea.


La Curtea de Apel Alba Iulia a fost depistat un focar de coronavirus, după ce în urmă cu două săptămâni a fost testată pozitiv o grefieră. Ulterior, în urma anchetei epidemiologice, au fost testate pozitiv încă alte opt persoane, dintre care şase magistraţi. Timp de două zile, instanţa de judecată şi-a suspendat activitatea în scopul dezinfectării tuturor spaţiilor de activitate.

CITEȘTE ȘI


Medic clujean, mesaj către cei care nu cred în existența virusului: „Purtați mască în spații închise!”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter