Sănătate

Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea este voluntară și nu e obligatorie

Preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat vineri că vaccinarea este voluntară şi nu obligatorie.

 

 


„Apariţia unui vaccin care va fi aprobat de toate agenţiile de reglementare de la nivel mondial va reuşi să ne confere din nou un control asupra stării noastre de sănătate şi să putem reveni la normalitate, putem să ne reluăm activitatea şi viaţa socială, putem să reluăm activitatea economică şi în final să reintrăm în normalitate. (...) Vaccinarea este voluntară şi nu este obligatorie, este un drept al fiecărei persoane şi nu este o obligaţie şi trebuie să înţelegem că în România se vor folosi doar vaccinuri care vor fi autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului”, a spus Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 


Vaccinarea este perfect compatibilă cu recomandările UE

El a adăugat că strategia de vaccinare din România este perfect compatibilă cu toate recomandările de la nivelul Uniunii Europene, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European de Control al Bolilor.

„Fiecare ţară, plecând de la un cadru strategic general, şi-a dezvoltat propria strategie care să se plieze perfect peste condiţiile demografice şi epidemiologice şi, de asemenea, peste facilităţile de stocare şi de distribuţie, încât să se asigure toate condiţiile de păstrare a siguranţei şi eficacităţii acestor vaccinuri. Campania de vaccinare şi cea de comunicare, care este subsecventă activităţilor de vaccinare, sunt în deplin acord cu toate recomandările de la nivelul UE. Avem datoria să derulăm o activitate de comunicare şi informare transparentă şi onestă pentru ca toate persoanele să aibă suficiente informaţii atunci când vor opta pentru a se vaccina sau pentru a nu se vaccina”, a menţionat Gheorghiţă.


CITEȘTE ȘI:

1 milion de doze de vaccin anti-COVID19 la începutul anului 2021. Iohannis: „Vaccinarea este voluntară, sigură și eficientă”

 


 

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter