Sănătate

Fără alcool înainte și după vaccinarea anti-COVID. Care e explicația medicilor?

Persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 ar trebui să evite consumul de alcool, măcar pentru o zi.

 

 


În prezent nu există date științifice care să arate legătura dintre consumul de alcool și vaccinarea împotriva noului coronavirus. Totuși, specialiștii spun că acesta poate reduce răspunsul imun al organismului, ceea ce ar face ca vaccinul să fie ineficient, au explicat doi medici români. Aceeași recomandare o fac și experții străini.

 


Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti, a explicat de ce nu este indicat să consumăm băuturi înainte și după vaccinul anti-COVID.

„Mecanismele care se intercalează sunt mecanisme imune, așa că aș recomanda ca măcar în prima zi după ce și-au efectuat vaccinul să nu consume alcool, pentru că pot să apară reacții încrucișate. Și cele mai importante reacții alergice care apar sunt în prima zi după administrare”, spune medicul pneumolog, pentru Libertatea.


Ea a explicat că vaccinul are un mecanism imun prin care produce și stimulează imunitatea.

„Dacă noi bombardăm sistemul imun cu o substanță toxică, el nu are capacitate să răspundă, așa cum ne așteptăm, adică să fie eficient vaccinul”, a mai declarat Beatrice Mahler.


„Omul poate să bea un pahar, dar niciun exces nu este recomandat”

De aceeași părere este și medicul Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul „Matei Balș” din Capitală. Acesta insistă asupra importanței cantității de alcool pe care o consumăm înainte de a face vaccinul.

„Datele științifice pe care le avem nu vorbesc de o legătură între consumul de alcool și vaccinare. Practic, omul poate să bea un pahar – nu se întâmplă nimic, dar niciun exces nu este recomandat, nu neapărat în cazul vaccinului împotriva SARS-CoV-2, ci în general. Pentru că se spune că un consum important de alcool poate să scadă imunitatea și atunci ai nevoie de un sistem imunitar echilibrat, care să determine un răspuns imun”, a explicat medicul, pentru publicația citată.


De asemenea, reprezentanții Comitetului de Vaccinare au transmis că nu există condiționări în legătură cu consumul de alcool, însă „odihna este extrem de importantă”.

CITEȘTE ȘI

Reacții adverse noi după a doua doză de vaccin anti-COVID: amorțirea feței și furnicături

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter