Sănătate

Care este testul potrivit pentru descoperirea anticorpilor COVID-19, conform specialiștilor?

Sunt teste specifice prin care poți afla dacă ai sau nu anticorpi COVID-19. Află care este cel mai potrivit dintre ele, conform unui medic primar medicină de laborator.

 

 


Testele de tip antigen-anticorpi, efectuate în laboratoarele medicale în urma recoltării unei probe de sânge, arată daca organismul tău a dezvoltat anticorpi specifici SARS-CoV-2, fie că ai avut sau nu simptome de boală.

Important de precizat este faptul că testele pentru anticorpi nu se folosesc în scop diagnostic, în timpul infecției acute, adică atunci când pacientul prezintă simptome specifice bolii. În cazul în care suspectezi că ai intrat în contact cu virusul, potrivit este testul RT-PCR pentru a determina acest lucru, el confirmând sau infirmând prezența virusului în organism.


Testul potrivit

În cazul în care bănuiești că ai fost infectat cu COVID-19, dar nu știi sigur, din lipsa simptomelor clare, cel mai recomandat este să faci un test calitativ IgG anti-N (nucleocapsida). Proteina N este considerată ca fiind cel mai abundent, imunogen și bine conservat component viral, anticorpii îndreptați împotriva proteinei fiind un „martor serologic” important în evidențierea răspunsului imun antiviral.

Rezultatele acestuia confirmă sau infirmă prezența anticorpilor, dar nu precizează concentrația acestora.


În schimb, dacă ești sigur că ai contactat boala, fie că este vorba despre o formă ușoară, medie sau severă, poți face de asemenea testul menționat mai sus, dar mai potrivit este cel pentru anticorpi anti-Spike, care măsoară exact concentrați anticorpilor IgG.

Acest test poate fi făcut și după vaccinare, fie că ai certitudinea unei infecții anterioare sau nu. De reținut este faptul că absența anticorpilor nu elimină certitudinea unei posibile infecții anterioare cu COVID-19. Pentru a clarifica acest lucru, cel mai recomandat este să te bazezi pe rezultatele anamnestice, clinice, epidemiologice și detecția ARN prin testul RT-PCR.


Expliația anticorpilor după vaccin

Pentru asigurarea răspunsului imun al corpului după vaccinare, se efectuează testul anti-Spike. Toate tipurile de vaccinuri disponibile în România lucrează înspre a sensibiliza celulele imune și a induce producția de anticorpi anti-S, deoarece aceștia opresc pătrunderea și multiplicarea virusului în organism.

Trebuie luat în considerare, însă, faptul că dacă nu ai avut vreodată boala, este posibil ca titrul de anticorpi să devină sesizabil abia după rapel.


„Este de așteptat ca după prima doză de vaccin, răspunsul imun să nu fie foarte intens în cazul persoanelor care nu au mai fost în contact cu acest virus. Însă, rapelul vine să întărească memoria celulelor producătoare de anticorpi, astfel încât răspunsul imun să fie de durată și suficient de puternic pentru a neutraliza o viitoare infecție” a explicat Dr. Daniela Stratomir, medic primar mediciă de laborator, conform Hotnews.

Mecanismul din spatele testelor

Toate kit-urile comerciale disponibile în lume sunt îndreptate spre detectarea în sângele uman a anticorpilor nucleocapsidă și S (spike), despre care se știe că produc anticorpi de importanță majoră.

Anticorpii-N pot fi descoperiți mai devreme, dar persistă mai puțin, pe când cei anti-S au un statut de anticorpi de protecție.

„Testele de neutralizare pun în evidență capacitatea funcțională a anticorpilor de a neutraliza virusul în vitro, presupunând că același efect se va produce. Aceste teste presupun incubarea serului de cercetare cu produse patologice ce conțin fie virusul viu, fie culturi ale  virusului de cercetat sau cu virusuri recombinate ce conțin structuri antigenice-cheie din virusul de interes. După o perioadă de incubare, în care anticorpii din serul uman interacționează cu antigenul/antigenele virale, se urmărește gradul de inactivare a virusului, ceea ce echivalează cu neutralizarea activității virale”, a mai adăugat medicul de laborator.

Ultimele Stiri
abonare newsletter