Sănătate
Cluj-Napoca, fruntaș la vaccinarea anti-COVID! Peste 40% din populație, imunizată
Peste 40% din populația municipiului Cluj-Napoca este imunizată anti-COVID. Clujul se apropie din ce în ce mai tare de redeschiderea economiei
Cluj-Napoca a depășit rata de vaccinare de 40%, județul fiind pe primul loc pe țară în ceea ce privește procesul de vaccinare anti-COVID. Potrivit prefectului de Cluj, aproximativ 6.000 de persoane de imunizează zilnic în județ.
Luni, 26 aprilie, a fost deschis primul centru drive-thru, care va reuși să vaccineze 1.000 de persoane pe zi, direct în mașină cu serul Pfizer. În prima zi, peste 350 de clujeni s-au imunizat. De asemenea, în județ s-au deschis în această lună încă 12 centre exclusiv pentru vaccinarea cu Pfizer. Procesul de vaccinare este accelerat, în luna mai, autoritățile pregătesc să organizeze un maraton de vaccinare anti-COVID.
Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard a spus că meritul este al cetățenilor și se bucură când vede că oamenii au conștientizat că virsului reprezintă un veritabil pericol.
„În primul rând este meritul cetățenilor și al medicilor și al tuturor celor implicați în procesul de vaccinare. Oamenii au conștientizat faptul că acest virus reprezintă un veritabil pericol și au tratat această perioadă cu prudență, iar medicii au lucrat în fiecare zi necondiționat, alături de voluntari, echipe medicale, forțe de ordine, instituțiile și autoritățile locale, etc”, a declarat pentru monitorulcj.ro prefectul Clujului, Tasnadi Szilard.
Noile restricții au ajutat la scăderea ratei de incidență
De asemenea, Tasnadi Szilard a spus că noile restricții au ajutat la trendul descendent din ultima perioadă, iar regulile trebuie respectate în continuare.
„Trebuie să recunoaștem și faptul că seturile suplimentare de restricții au avut o oarecare amprentă în această scădere, deoarece în zilele în care au fost în vigoare asemenea măsuri suplimentare, numărul infectărilor a scăzut la jumătate cel puțin, față de alte zile în care nu erau aplicabile asemenea măsuri. Pentru acest rezultat aș dori să le mulțumesc tuturor și să felicit fiecare persoană în parte pentru implicarea de care au dat dovadă în această perioadă dificilă, perioadă care, din păcate, a devenit rutină zilnică în viața fiecărui cetățean”, a mai spus prefectul Clujului.
Au apăraut și rezultatele mult așteptate de clujeni: rata de incidență COVID-19 a scăzut sub 3 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că restaurantele, cafenelele și cinematografele se vor deschide în interior cu o capacitate de 30% din spațiu.
„Vaccinarea este într-o direcție bună, aproximativ 6.000 de persoane se vaccinează zilnic în județul Cluj și mă bucur că există această deschidere spre ideea de vaccinare. Totuși, chiar dacă ne îndreptăm într-o direcție bună, nu trebuie să lăsăm garda jos, trebuie să fim responsabili și să respectăm toate măsurile sanitare în continuare, pentru a nu oferi șanse vreunei întorsături nedorite. Azi, rata este sub 3/1000, motiv pentru care restaurantele și cinematografele se vor redeschide în ceea ce privește activitatea din interior în limita a 30% din capacitatea maximă”, a mai adăugat Tasnadi Szilard.
Relansarea economiei în orașele care au 50% din populație imunizată
Primarul Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, prezent luni la o întâlnire cu premierul Florin Cîțu, a solicitat, la inițiativa primarului din Oradea, Florin Birta, ca acele judeţe, oraşe care reuşesc să aibă un grad de vaccinare de 50-60%, cu ambele doze, după 14 zile, să poată redeschide mai repede diverse activităţi, Clujul fiind foarte aproape de acest „target”.
„Premierul a fost deschis, a spus că analizează, dar şi pe noi ne-ar ajuta această propunere pentru a încuraja toţi actorii locali de la HoReCa, până la evenimente pentru redeschiderea mai rapidă a economiei. Al doilea mesaj al premierului este că este direct interesat de investiţii, de locuri de muncă, de economie care să fie redeschisă, evident cu păstrarea sănătăţii populaţiei, care rămâne prima prioritate a noastră. În concluzie, ştim să avem de făcut. Noi, primarii, de exemplu, dacă să vrem să cerem un drive-through, ne adresăm Direcţiei de sănătate publică, în colaborare cu Prefectura, Ministerul Sănătăţii, aprobă împreună cu colonelul Gheorghiţă. Adică ştim mecanismele prin care aceste proceduri speciale pot fi solicitate de către administraţiile locale. În consecinţă, şi noi considerăm că doar prin vaccinare vom reuşi să doborâm COVID-19”, a declarat Emil Boc.
Rata de incidență COVID a scăzut în Cluj-Napoca în timp record. În doar trei săptămâni, rata a scăzut de la peste 8 la mia de locuitori, până la 2.98 la mai de locuitori. În continuare există un trend descdentent atât la numărul de cazuri COVID-19 cât și a ratei de incidență.
Prin urmare, campania de vaccinare din Cluj dă rezultate excepționale, iar lucrurile revin la normalitate încetul cu încetul.
În acest moment, situația epidemiologică din județul Cluj este sub control și are un trend descendent, dar cu toate acestea, autoritățile roagă oamenii să nu renunțe încă la regulile santiare.
CITEȘTE ȘI: