Sănătate

Peste 900 de cazuri COVID-19, raportate la nivel național. Câte teste s-au făcut?

Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.069.770 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost declarați vindecați 1.020.194 de pacienți.

 

 


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 953 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 


Până astăzi, 29.308 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.05.2021 (10:00) – 13.05.2021 (10:00) au fost raportate 75 de decese (47 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.


73 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.475. Dintre acestea, 829 sunt internate la ATI. 


Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.587.984 de  teste RT-PCR și 1.004.165 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.532 de teste RT-PCR (12.908 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.624 la cerere) și 10.690 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 16.007 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.955 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.631 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 139 de persoane.

Ultimele Stiri
abonare newsletter