Sănătate

Pași repezi pentru construirea primului Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei

Proiectul de edificare a primului Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei avansează în ritm susținut.

 

 


Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.) – „Amenajare ansamblul Clinicilor universitare și dezvoltare Centru Integrat de Transplant” va fi supus spre avizare joi, 27 mai, în ședința reunită a Comisiilor Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj și al Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc prin intermediul unei platforme online de videoconferințe.

 


„Este un nou pas înainte în această investiție extrem de importantă prin care vom poziționa Clujul pe harta extrem de puținelor centre de transplant multiorgan din Europa. Am mobilizat toate resursele necesare pentru parcurgerea în condiții optime a demersurilor procedurale, astfel încât construcția propriu-zisă să poată începe cât mai rapid”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Sursa de finanțare avută în vedere pentru edificarea acestui obiectiv medical de importanță regională și națională este reprezentată, în principal, de fondurile europene.


Reamintim, în acest context, faptul că unicul Centru de transplant multiorgan din România va dispune de 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord și cel hepatic.

CITEȘTE ȘI:


S-a semnat contractul de proiectare a primului Centru Integrat de Transplant din Sud-Estul Europei. FOTO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter