Sănătate
Rata incidenței Covid-19 în Cluj-Napoca, peste 7 cazuri la mie! O localitate a depășit 20 la mie
Situația epidemiologică în Cluj-Napoca se înrăutățește tot mai mult. Astăzi rata incidenței a depășit 7 cazuri de Covid-19 la 1.000 de locuitori.
Rata incidenței Covid-19 în Cluj-Napoca, peste 7 cazuri la mie! O localitate a depășit 20 la mie
Rata de infectare cu Covid-19 în Cluj-Napoca a ajuns joi, 13 ianuarie, la 7,14 cazuri la 1.000 de locuitori.
Între timp în celelalte orașe ale județului Cluj, incidența se menține în jurul ratei 2/1.000.
Rata incidenței Covid-19 la 1.000 de locuitori în Cluj-Napoca se calculează pentru o perioadă de două săptămâni: 27 decembrie 2021 -9 ianuarie 2022.
În acest interval de timp, 2404 persoane au fost depistate pozitive cu Covid-19.
Incidența în Ciurila, peste 20 la mie
Cea mai mare rată de incidență a cazurilor de Covid-19 se menține, totuși, în localitatea Ciurila. Acolo rata de infectare a ajuns azi la 20,80 cazuri pe 1.000 de locuitori.
Niciuna dintre localitățile din județul Cluj nu se apropie de o rată de infectare atât de mare precum e în localitatea Ciurila, următoarea incidență ridicată înregistrându-se la doar 8,99 cazuri la mia de locuitori, în Poieni.
După localitatea Poieni urmează Savadisla pe lista celor mai mari incidențe în județ, cu 8,53 cazuri la 1.000 de locuitori.
În continuare, înainte de incidența din Cluj-Napoca, o rată mare de infectare s-a înregistrat în Apahida, unde incidența cazurilor de Covid-19 a ajuns la 7,23/1.000 locuitori.
CITEȘTE ȘI: