Sănătate

Medicul Octavian Jurma: „Omicron, mai periculos decât Delta pentru copii și tineri și cu 500% mai infecțios”

Medicul Octavian Jurma a avertizat că varianta Omicron este mult mai periculoasă decât Delta pentru tineri și copii și cu 500% mai infecțioasă.

Medicul Octavian Jurma: „Omicron, mai periculos decât Delta pentru copii și tineri și cu 500% mai infecțioasă” Medicul Octavian Jurma: „Omicron, mai periculos decât Delta pentru copii și tineri și cu 500% mai infecțioasă”

 

 


Într-o postare pe pagina sa de Facebook, medicul Octavian Jurma a atenționat că varianta Omicron este foarte periculoasă pentru copii și tineri.

 


Totodată, medicul spune că trebuie să fim foarte prudenți și să nu o mai considerăm o variantă ușoară, fiindcă pot exista consecințe seriase:

„De ce trebuie să fim extrem de prudenți în a considera o versiune cu 50% mai puțin letală o veste bună chiar dacă aflăm în același timp că este cu 500% mai infecțioasă? Pentru ca o versiunea cu 50% mai infecțioasă produce de 11x mai multe decese decat una cu 50% mai letală.


Așadar, o versiune mult mai contagioasă, dar mai puțin letală poate înseamna o veste bună individual, însă este o veste proastă pentru populație și pentru sistemul public de sănătate. Iar colapsul sistemului de sănătate este o veste proastă pentru oricine are individual nevoie de spital”, a spus Octavian Jurma.

Internările cresc în valul Omicron

Jurma a mai evidențiat faptul că, până și în alte țări cu o rată de vaccinare mai mare decât cea din România, internările cu Omicron au crescut foarte mult, deși decesele sunt mai puține decât în cazul altor valuri:


„Într-o țară ulta-individualistă ca România cu un guvern semi-negaționist și ultra-relaxat, o versiune mult mai infecțioasă este o veste foarte proastă pentru populație.

Datele din Europa confirma că valul Omicron poate produce mai puține decese și internări la ATI, însă internarile au crescut vertiginos chiar și în țările mult mai bine vaccinate decât România și pun o presiune uriașă pe sisteme de sănătate mult mai performante.”


Omicron, mai periculos pentru copii

Totodată, varianta Omicron pare să fie mult mai periculoasă pentru copii și tineri, iar faptul că aceștia sunt „obligați” să meargă fizic la școală duce la o infectare în masă:

„Un alt aspect este numărul mare de infectări și internări în rândul copiilor. Școlile nu sunt simple focare, sunt noduri de rețea care conecteaza grupuri sociale care nu au alte conexiuni între ele. Chiar și familii care lucrează în izolare de acasă și nu au nici contact social direct cu lumea exterioară se pot infecta prin intermediul copiilor obligați să meargă fizic în școli infestate de COVID-19.

Din punct de vedere al spitalizărilor, Omicron este pentru copii și tineri o variantă mai periculoasă decât Delta, chiar dacă din fericire nu este și mai letală.

Așadar faptul că lăsăm virusul să circule nestingherit și să producă de două ori mai multe cazuri decât Delta o să ne producă mari probleme atât pe termen scurt, cât și pe termen lung datorită long-covid”, a spus Jurma.

CITEȘTE ȘI:

Bilanț sumbru al cazurilor COVID, în Cluj. 1.508 persoane infectate și 5 morți, într-o singură zi!

Peste 19.000 de cazuri de Covid-19, raportate azi! Zeci de decese cauzate de virus, în doar 24 de ore

Ultimele Stiri
abonare newsletter