Sănătate

Efectele post-COVID, îngrijorătoare la copii. Medic: „Crește numărul cazurilor de diabet la copiii infectați”

Chiar dacă varianta Omicron pare să fie mai ușoară, făcând mai puține decese, efectele post-COVID sunt mai îngrijorătoare în rândul copiilor. Un medic pediatru spune că în această perioadă a crescut numărul cazurilor de diabet la copiii infectați.

Efectele post-COVID, foarte îngrijorătoare la copii. Medic: „Crește numărul de cazuri de diabet la copiii infectați” Efectele post-COVID, foarte îngrijorătoare la copii. Medic: „Crește numărul de cazuri de diabet la copiii infectați”

 

 


În cadrul dezbaterii „Impactul populațional al variantei Omicron și recuperarea Post COVID-19”, organizată de Colegiul Medicilor din România, medicul pediatru Mihai Craiu a avertizat că infectarea cu COVID-19 poate să aibă efecte de lungă durată îngrijorătoare în rândul copiilor.

 


„A obține imunitate naturală prin boală vine la pachet cu niște riscuri mult mai mari decât la alte grupe de vârstă”, a spus conf. dr. Mihai Craiu.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

Cazuri de diabet, înmulțite în rândul copiilor

În același timp, părinții trebuie să știe la ce riscuri sunt supuși copiii în valul Omicron, care a înmulțit cazurile de diabet la copiii infectați. De asemenea, medicul pediatru a explicat că virusul nu slăbește imunitatea la copii, ci produce un exces de imunitate în a doua parte a bolii.


„Încă din mai anul trecut ne confruntăm cu sindromul multisistemic la copii, care este extrem de grav și care poate să producă și deces. Am observat o creștere a numărului de cazuri de diabet la copii peste tot în lume, la cei care au trecut prin COVID-19, inclusiv în România. Sunt cazuri de copii care nu au pe nimeni în familie diabetic și care, în prezent, vin la urgențe cu acidocetoză”, a mai declarat acesta.

El evidențiază cât de îngrijorătoare este  situația, având în vedere că apar complicații post-COVID la copii care nu au avut boli până atunci: „Sunt îngrijorătoare pentru că pot veni pe un teren absolut normal anterior. Aceste efecte post-COVID pot să apară la copii care nu au absolut nicio comorbiditate. Am îngrijit pacienți care au avut leziuni cardiace de o gravitate extremă cu afectare coronariană. Spre exemplu, o fetiță de 8 ani care a făcut infarct anterior și a avut nevoie de suport inotrop și manevre extensive de menținere a vieții”, a declarat dr. Craiu în cadrul dezbaterii despre care a relatat RO HealthReview, scrie spotmedia.ro.


Cele mai multe cazuri de complicații după infecție s-au întregistrat la copiii cu vârste între 5 și 11 ani, potrivit statisticilor: 

„Faimosul sindrom inflamator multisistemic are vârsta medie, în raportările de la nivel global, de 9 ani. Deci, două treimi din pacienții care fac această complicație care, din nefericire poate să evolueze și letal – în SUA sunt 55 de decese raportate prin sindrom inflamator multisitemic la copil – sunt exact în această categorie de vârstă”, a evidențiat doctorul.

CITEȘTE ȘI:

32.671 cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore în România! De ieri până azi au fost raportate 111 decese

De ce sunt deschise școlile în Cluj, deși incidența COVID e imensă? Răspunsul ministrului Educației

Ultimele Stiri
abonare newsletter