Sănătate

Valul 5 al pandemiei, în „retragere”. Cercetătorii UBB: „Numărul cazurilor nu va mai depăși 10.000”

Valul 5 al pandemiei de COVID-19 se află în „retragere”, consideră cercetătorii UBB. În această săptămână previziunile arată un trend descrescător.

Valul 5 al pandemiei, în „retragere”. Cercetătorii UBB: „Numărul cazurilor zilnice nu va mai depăși 10.000” Valul 5 al pandemiei, în „retragere”. Cercetătorii UBB: „Numărul cazurilor zilnice nu va mai depăși 10.000”

 

 


Cercetătorii Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (UBB), care se ocupă de platforma „Covid-19: Romanian Economic Impact Monitor”, anunță noi previziuni privind pandemia de COVID-19.

 


Ei consideră că valul 5 se află „în retragere” și că în această săptămână există probabilitatea ca numărul cazurilor raportate zilnic să nu mai depășească 10.000:

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

„În umbra conflictului ruso-ucrainean valul 5 al pandemiei se află în retragere. Modelul nostru de previziune estimează că există o probabilitate ridicată ca numărul cazurilor noi zilnice să nu treacă nici de pragul de 10.000 în cursul acestei săptămâni”, au transmis cercetătorii.


Astfel, evoluția cazurilor de COVID-19 se află în trend descrescător.

Despre proiectul UBB

Proiectul de cercetare „COVID-19 RoEIM”, adică COVID-19 Romanian Economic Impact Monitor a fost dezvoltat în anul 2020 de cercetători din Cluj-Napoca și a fost premiat la o competiție internațională.


Portalul pentru monitorizarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra economiei, creat de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, a fost premiat în cadrul competiţiei internaţionale cu tema Flattening the Curve: COVID-19 Data Challenge, organizată de QED Group şi Center for Global Data Visualization (CGDV) şi sprijinită de Georgetown University din Washington DC (SUA).

Competiţia a fost deschisă studenţilor şi profesioniştilor din mediile academic şi privat din întreaga lume, fiind înscrise peste 90 de proiecte de analiză şi vizualizare a datelor legate de pandemie în aproape 40 de ţări.

Proiectul a fost realizat de o echipă formată din Bálint Csaba, Csala Dénes - cadru didactic asociat, conf. univ. dr. Nagy Bálint Zsolt, lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely şi Csíki Ottó - student masterand, coordonaţi de prof. univ. dr. Szász Levente. Rezultatele proiectului de cercetare pot fi consultate în timp real pe platforma online COVID-19 RoEIM (econ.ubbcluj.ro/coronavirus), iar informaţiile sunt disponibile în limbile română, maghiară şi engleză.

CITEȘTE ȘI:

Cercetătorii UBB spun că va începe o scădere a numărului de cazuri COVID: „Am ajuns în vârful valului 5!”

Doi ani de la primul caz de COVID-19 confirmat în România. Unde a fost înregistrat?

Ultimele Stiri
abonare newsletter