Sănătate

Peste 1.000 de bolnavi de COVID, tratați la două centre de evaluare din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane cu COVID-19 au fost investigate în două centre de evaluare amenajate la spitale din Cluj-Napoca, de la începutul activității lor.

Peste 1.000 de clujeni bolnavi de COVID, tratați la două centre de evaluare din Cluj-Napoca Peste 1.000 de clujeni bolnavi de COVID, tratați la două centre de evaluare din Cluj-Napoca

 

 


Președintele Consiliului Județean Alin Tișe a realizat, împreună cu reprezentații Spitalului de Boli Infecțioase și ai Spitalului de Urgență pentru Copii, o analiză a activității din cadrul centrelor de evaluare COVID-19 care funcționează la nivelul celor două spitale.

 


De când s-au deschis cele două centre și până la jumătatea lunii martie au fost evaluate 1.147 de persoane infectate cu COVID-19. Dintre acestea, doar 24 de pacienți au necesitat internare.

 


 

 

„Profesionalismul echipelor medicale din spitalele noastre s-a făcut, încă o dată, remarcat, iar centrele de evaluare și-au dovedit utilitatea. Felicit întregul personal pentru efortul depus pe durata pandemiei, care încă își face simțită prezența, și le doresc tuturor celor implicați în lupta cu acest virus multă putere de muncă în continuare”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Cum funcționează centrele?

Centrul de evaluare amenajat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, situat pe str. Iuliu Moldovan nr. 23, funcționează de luni până vineri, între orele 07.00 și 20.00, iar sâmbăta și duminica în intervalul orar 07.00 – 14.00.

În cadrul acestuia se efectuează cca. 80 de evaluări pe zi, iar pacienții sunt consultați, evaluați clinic și supuși unor analize de laborator și imagistică medicală. Programările se pot face accesând pagina web a unității sanitare – www.infectioasecluj.ro/spital/, secțiunea Programări on-line Centru evaluare COVID-19.


Și la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, de pe str. Moților nr. 68, funcționează un centru de evaluare a copiilor infectați cu COVID-19. Acesta este funcțional de luni până vineri, între orele 08.00 și 11.00 și are o capacitate de evaluare de 9 persoane pe zi. Detalii referitoare la modalitățile de programare se pot obține accesând site-ul instituției medicale - www.spitcocluj.ro, secțiunea Centru de evaluare Covid.

CITEȘTE ȘI:

Centru de Evaluare pentru forme ușoare și medii de Covid, la Spitalul Județean Cluj. Manager: „Înainte, s-a pus presiune pe UPU”

Două centre de evaluare COVID, deschise la Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Copii, în Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter