Sănătate

OMS anunță că nu există motive de îngrijorare în legătură cu variola maimuţei: „Nu se compară cu COVID”

În contextul răspândirii neobişnuite a variolei maimuţei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă diferite măsuri, dar nu consideră că există motive de alarmă.

OMS estimează că majoritatea cazurilor vor fi uşoare/ Foto: depositphotos.com OMS estimează că majoritatea cazurilor vor fi uşoare/ Foto: depositphotos.com

 

„Nu este o boală în legătură cu care publicul larg ar trebui să se îngrijoreze. Nu se compară cu COVID”, a precizat experta OMS Sylvie Briand cu prilejul unui briefing destinat ţărilor membre OMS desfăşurat vineri în Geneva.


 

Cu toate acestea, ţările ar trebui să raporteze rapid infectările şi să-i izoleze pe cei afectaţi. 


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


OMS estimează că majoritatea cazurilor vor fi uşoare. Cu toate acestea, femeile însărcinate, copiii şi persoanele cu un sistem imunitar slăbit prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta o infecţie severă.

„Avem o fereastră de oportunitate pentru a stopa transmiterea acum”, a spus Briand. Este neclar însă cât de mari sunt stocurile de vaccinuri împotriva variolei, care ar trebui totodată să fie eficiente şi împotriva variolei maimuţei, a spus ea.


OMS estimează că numărul cazurilor va continua să crească. Cazuri de variola maimuţei au fost depistate până acum în peste 20 de ţări, a mai precizat organizaţia.

„În acest moment, nu ştim dacă vedem doar vârful aisbergului”, a spus Briand. Până în prezent, nu există dovezi clare în ceea ce priveşte cauza evoluţiei actuale a focarului. 


Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Variola maimuţei: Ce ar trebui să ştim despre virusul care îngrijorează autorităţile sanitare

Ultimele Stiri
abonare newsletter