Social

Cristi Danileț, exclus pentru a TREIA oară din magistratură, în mai puțin de un an. Motivul: „Gravă neglijență”

Judecătorul clujean Cristi Danileț a fost exclus pentru a treia oară din magistratură, în mai puțin de un an. De această dată motivul a fost o „eroare materială”.

Cristi Danileț, exclus din magistratură pentru a treia oară în mai puțin de un an / Foto: Facebook - Cristi Danileț Cristi Danileț, exclus din magistratură pentru a treia oară în mai puțin de un an / Foto: Facebook - Cristi Danileț

 

 


Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară l-a exclus pe Danileț, de la Tribunalul Cluj, pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență” de această dată, potrivit ordinii de zi soluționate, scrie g4media.ro.

 


Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Surse din CMS spun că a fost un vot strâns de 5 la 4.

„HOTARÂRE Cu majoritate, Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj.


În baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din acelaşi act normativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu opinie separată în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ca neîntemeiate”, se arată în decizia Secției pentru judecători a CSM din 20 iulie 2022, conform sursei citate.


Motiv: exercitarea funcției cu gravă neglijență

În decizia instanței se precizează că excluderea din magistratură se face pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute în articolul 99 lit. t) teza II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care face trimitere la „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.

Surse din CSM au explicat pentru g4media.ro că judecătorului clujean i s-a reproșat faptul că nu ar fi trecut durata de 30 de zile a măsurii de arest preventiv în minuta deciziei de arestare a trei indivizi suspecți de trafic de droguri. Însă, Danileț ar fi precizat durata în mandatul de arestare propriu-zis și ar fi menționat arestarea pentru 30 de zile în sala de judecată.


Mai apoi, Cristi Danileț a făcut o îndreptare de eroare materială a minute, dar hotărârea i-a fost desființată de Curtea de Apel Cluj și a trimis solicitarea DIICOT de arestare a suspecților la rejudecare. De asemenea, a dispus eliberarea de îndată a suspecților de trafic de droguri.

Prima excludere a lui Danileț

Cristi Dănileț a fost exclus din magistratură prima dată din cauza postărilor sale de pe social media, în decembrie 2021. În soluția publicată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se arăta că judecătorul Cristi Dănileț a încălcat un articol din legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, sancțiunea care i se aplică fiind excluderea din magistratură.

„Cu majoritate, admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe reţelele de socializare (…) aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în «excluderea din magistratură» pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativ”, se notează în cadrul soluției pronunțate de CSM, luni, 13 decembrie.

În articolul menționat din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se arată că se constituie ca „abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.

Este vorba despre două videoclipuri publicate pe TikTok:

„Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru două filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalalt curăț o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui”, a spus Danileț atunci.

A doua excludere a lui Danileț

CMS l-a exclus din magistratură pentru a doua oară pe judecătorul Cristi Danileț, la finalul lunii mai 2022, pentru că ar fi activat în „ONG-uri care fac politică”. Mai exact, de această dată Danileț a fost exclus pentru „abateri disciplinare”, constând în apartenenţa la o formaţiune politică şi desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

„Cu majoritate, admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică - judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în încălcarea interdicţiei de a face parte din formaţiuni politice şi pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată. În baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică - judecător în cadrul Tribunalului Cluj sancţiunea disciplinară constând în 'excluderea din magistratură' pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din acelaşi act normativ”, se arăta în decizia CSM.

La scurt timp de la decizia CSM, Danileţ a explicat că face parte din două ONG-uri care au criticat partidele de la guvernare.

„CSM a decis să mă sancţioneze cu excluderea din magistratură (a doua, după cea din decembrie pentru filmuleţele pe TikTok) pentru că:

  •  fac parte dintr-o formaţiune politică, lucru interzis magistraţilor, întrucât eu sunt membru în două ONG-uri care au dat comunicate prin care criticau activitatea partidelor de guvernământ, deşi m-am abţinut de la vot în cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat şi cu toate că am arătat că nu CSM e competent să stabilească ce este o formaţiune politică, ci legea, care pune în această categorie doar 'partidele politice', 'alianţele electorale', 'alianţele politice' şi 'ONG-urile care reprezintă minorităţi şi candidează la alegeri', ceea ce nu este cazul în speţă;
  •  am participat la acţiuni politice, lucru interzis magistraţilor, prin faptul că am scris un articol ştiinţific despre educaţie publicat de unul dintre cele două ONG-uri şi pentru că am participat la o întâlnire nepublică a membrilor unuia dintre cele două ONG-uri declarat 'formaţiune politică' de către CSM”, spunea Danileţ.

De asemenea, judecătorul clujean a evidențiat faptul că cele două ONG-uri sunt înfiinţate legal, de către un judecător, ca asociaţii neguvernamentale, apolitice şi nonprofit: „Unul se ocupă de educaţia juridică, celălalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desfiinţarea lor vreodată pentru că şi-ar fi încălcat statutul propriu”, mai spunea judecătorul.

CITEȘTE ȘI:

Judecătorul Cristi Danileț trăiește din cheta unor magistrați: „Adună o sumă și mi-o trimit ca să am din ce supraviețui”

Judecătorul clujean Cristi Danileț, „înfrânt” în primă instanță. Rămâne suspendat din funcție

Ce spune ministrul Justiției despre excluderea lui Cristi Danileț din magistratură? „CSM a riscat foarte mult”

Cristi Danileț, premiat pentru activitatea din 2021: „E cel mai important din cariera mea de 23 de ani în magistratură”

Ultimele Stiri
abonare newsletter