Social

Copiii nimănui? Peste 75.000 de minori au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la finele lunii iunie 2022, de 12.706, cu 760 mai mulţi comparativ cu situaţia din martie, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

sursă foto pixabay.com sursă foto pixabay.com

 

De asemenea, numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a urcat la 75.769 la finele lunii iunie (mai mult cu 1.420 copii comparativ cu 30 martie 2022).


Dintre cei 12.286 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 11.870 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.

Conform sursei citate, un număr de 53.743 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceştia 51.560 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.282 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.


Totodată, 9.320 copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 8.257 copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 2.979, la 30 iunie 2022, dintre care 614 copii erau în grija unui asistent maternal, 494 în centre de plasament, 1.713 la rude până la gradul IV, iar 158 de copii în grija altor familii sau persoane. 

CITEȘTE ȘI:

Prostituată la 11 ani! Fete fugite din centre de plasament, bătute, exploatate sexual şi aduse în pragul sinuciderii

Internarea copiilor mai mici de 7 ani în centre de plasament, interzisă

Un Crăciun mai fericit! Voluntarii CERT Transilvania au pregătit 1.200 de pachete pentru copiii din orfelinate și Apuseni. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter