Social
Sute de cupluri vor primi bani de la Guvern pentru proceduri de fertilizare. A început distribuția voucherelor de 15.000 de lei
A început distribuirea voucherelor din programul pentru creșterea natalității. Cuplurile care vor să aibă un copil primesc de la Guvern vouchere în valoare totală de 15.000 de lei.
Sute de cupluri vor primi bani de la Guvern pentru proceduri de fertilizare. FOTO: Depositphotos.com
Marți a început distribuția voucherelor de 15.000 de lei pentru proceduri de fertilizare. În prima zi, doar 10 femei au primit voucherele necesare pentru tratarea infertilității, însă bugetul pe acest an ar trebui să acopere tratamentul pentru 10.000 de proceduri de feritilizare in vitro.
Voucherele în valoare de 15.000 de lei acordate în cadrul Programului pentru creșterea natalității se vor distribui, începând din această săptămână, celor ce au depus deja dosare în acest sens. Programul de stimulare a natalității a fost oficializat în luna septembrie 2022, iar normele de aplicare, care permit ca banii să poată fi ceruți, au fost publicate în Monitorul Oficial în noiembrie.
„Comisia de validare a analizat deja peste 600 de dosare și dintre acestea au fost declarate eligibile 350 de dosare. Pe toate aceste dosare, voucherele vor fi trimise prin poștă în zilele următoare, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul", a transmis Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MTFES).
Din totalul de 15.000 de lei, 5.000 vor fi destinați tratamentului medicamentos, iar 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare in vitro.
Cine poate beneficia de ajutor de la stat?
Beneficiarii programului pot fi cuplurile și femeile infertile care au fost diagnosticate cu o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical. În cadrul programului, un beneficiar poate primi ajutorul de stat pentru maximum trei proceduri pe an pe toată durata desfășurării programului.
Beneficiul social se acordă sub formă de două vouchere, ambele pe suport de hârtie, înmânate în același timp, unul cu suma de 5.000 lei, aferent tratamentului medicamentos, și unul în valoare de 10.000 lei, utilizabil pentru procedurile medicale specifice. Ambele vouchere au o valabilitate de 12 luni.
În situația în care costul tratamentului prescris depășește valoarea voucherului, beneficiarul trebuie să suporte diferența de cost, iar dacă cheltuielile tratamentului sunt mai mici decât valoarea voucherelor, nu se va oferi rest în bani.
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea banilor sunt:
- vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani;
- cei doi membri ai cuplului (căsătoriți sau nu)/femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România;
- cei doi membri ai cuplului/femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;
- procedurile medicale de specialitate recomandate să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități.
Beneficiul se acordă pe principiul „primul venit - primul servit” începând cu 5 decembrie 2022 și poate fi cerut de maximum 10.000 de beneficiari.
Documente necesare
Dosarul complet se transmite online la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro și trebuie să cuprindă:
- copii ale actelor de identitate ale solicitanților (copie semnată și certificată „conform cu originalul”);
- declarație pe propria răspundere;
- document medical din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist (care este angajat sau colaborator al unei unități medicale afiliate în program) în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului;
- adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;
- acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Cei care depun dosare incomplete au posibilitatea de a le completa în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la notificarea primită din parte personalului ministerului.
Ulterior, eligibilitatea dosarelor se va face în termen de maximum o lună de la depunerea documentației complete. Dacă se aprobă, contractul de acordare a voucherelor se transmite beneficiarilor în termen de cinci zile lucrătoare. Tot în cinci zile lucrătoare, beneficiarii trebuie să semneze și să transmită online contractul înapoi către Ministerul Familiei.
În termen de șase luni de la data includerii în program, beneficiarii au obligația de a iniția procedura de fertilizare in vitro. Acest termen poate fi prelungit doar cu aprobarea prealabilă a MFTES și doar în cazurile justificate temeinic prin documente medicale.
La nivel mondial, 1 din 6 cupluri suferă de infertilitate – potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În România, potrivit unor statistici, ar fi vorba de 1 din 4 cupluri.
FOTO: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: