Social

„Vreau la facultate.” 100 de studenți din medii vulnerabile, ajutați să termine cursurile la UBB Cluj

Tinerii de la țară vor la facultate, însă nu au suficienți bani pentru a se întreține. UBB lansează un program prin care ajută 100 de studenți să termine cursurile universitare.

Cursuri la Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: UBB - Facebook Cursuri la Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: UBB - Facebook

 

 


Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca lansează programul „Vreau la facultate”, prin care 100 de studenţi din medii vulnerabile vor fi sprijiniţi să termine cursurile universitare.

 


„România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de absolvenţi de învăţământ superior. Procentul tinerilor românilor care terminau o facultate în 2021 era aproape de două ori mai mic (23,3%) faţă de media Uniunii Europene de 41,2%, potrivit ultimului raport Monitorul Educaţiei şi Formării realizat de Comisia Europeană. Una dintre cauzele invocate în raport este direct legată de nivelul scăzut de participare la sistemul universitar al tinerilor din mediile dezavantajate”, transmit reprezentanții UBB.

Tinerii din mediul rural vor să studieze, dar nu au suficienți bani

Potrivit sursei citate, în 2019, 65% dintre absolvenţii de liceu din mediul rural nu s-au înscris în învăţământul superior, comparativ cu aproximativ 35% din urban, arată un studiu UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării). Comparativ, din rândul absolvenţilor „Vreau în clasa a 9-a”, doar 25% nu au mers la facultate, însă şi aceştia s-au orientat fie către un loc de muncă, fie către alte cursuri de formare şi dezvoltare profesională.


CITEȘTE ȘI:
Peste 16.000 de studenți au început noul an universitar la UBB. Daniel David: „Dacă n-ai nicio universitate în rankingul Shanghai, e clar că e ceva rău cu arhitectura sistemului academic!”

 

De asemenea, conform unui sondaj realizat de fundaţia World Vision România, 80% dintre tinerii din mediul rural şi din alte comunităţi defavorizate îşi doresc să urmeze studii superioare. Pe de altă parte, unu din trei se teme că familia nu va avea resursele financiare necesare pentru a-l susţine.


„Dacă ne uităm la ce spun tinerii care au absolvit liceul cu sprijinul oferit prin programul 'Vreau în clasa a 9-a' al fundaţiei şi sunt deja studenţi, observăm că dificultăţile financiare sunt la ordinea zilei. 35% dintre studenţi au spus că cel mai greu le este să facă faţă cheltuielilor pentru cazare (fie că sunt la cămin sau în chirie). În acelaşi timp, mai mult de unu din zece studenţi au afirmat că întâmpină dificultăţi în privinţa cheltuielilor legate de transport, dar şi pentru materiale educaţionale sau îmbrăcăminte şi alimente. Un alt studiu realizat de World Vision România arată că susţinerea creşterii procentului de absolvenţi de studii terţiare aduce câştiguri semnificative şi pentru statul român. Concret, studiul 'Costul Educaţiei' arată că diferenţa contribuţiilor la stat dintre o persoană inactivă pe piaţa muncii, cu studii primare, şi un salariat cu studii superioare este în medie de 1,36 milioane de lei”, mai transmit reprezentanții UBB.

CITEȘTE ȘI:
UBB, pe podium în clasamentul Times Higher Education: locul 980 global în cercetare și poziția a treia în țară

 


Programul „Vreau la facultate”

Toate aceste cifre îngrijorătoare fac necesar programul „Vreau la facultate”, prin care 100 de studenţi din medii vulnerabile vor fi sprijiniţi să termine facultatea.

Modelul proiectului este inspirat după programul 'Vreau în clasa a 9-a', prin care, în prezent, 1.000 de adolescenţi de la sate şi din alte comunităţi vulnerabile sunt sprijiniţi cu burse, activităţi de educaţie non-formală, mentorat şi tabere de vară ca să termine liceul, dar şi ca să se dezvolte profesional şi personal, arată iniţiatorii demersului.

Proiectul „Vreau la facultate - UBB&WVR Academy” vine în contextul în care aproape jumătate dintre absolvenţii programului „Vreau în clasa a 9-a” din judeţul Cluj se îndreaptă către UBB.

„Astfel, în perioada 2023 - 2026, studenţii incluşi în program vor beneficia, printre altele, de: o bursă lunară pentru acoperirea unor nevoi de bază (cazare, transport, masă, materiale educaţionale etc.), un dispozitiv performant pentru procesul de învăţare şi studiu, workshopuri tematice, mentorat vocaţional şi şcoli de vară”, menţionează cei de la UBB. 

CITEȘTE ȘI:

Prima generație de studenți în inteligență artificială din România, la Cluj! Încep studiile la UBB în octombrie

Peste 15.500 de noi studenți au fost acceptați în comunitatea academică a UBB în 2023

Ultimele Stiri
abonare newsletter