Social
Două școli din Cluj-Napoca vor fi renovate energetic
Două școli gimnaziale din municipiul Cluj-Napoca vor fi renovate energetic, cu bani din PNRR. Contractele au fost lansate în licitație și se ridică la peste 33,7 milioane de lei.
Licitații lansate pentru renovarea energetică a două școli din Cluj-Napoca. Sursa foto: Facebook/ Emil Boc
Primăria Cluj-Napoca a lansat recent două licitații, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), pentru renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” de pe Aleea Retezat nr. 4 și a Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși”, str. Horticultorilor nr. 1.
Este vorba despre două contracte în valoare de 16.172.770,54 lei, respectiv 17.575.563,26 lei, ambele finanțate din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Criteriul de atribuire a contractului este, în ambele cazuri, prețul cel mai scăzut.
Zeci de școli modernizate în următorii ani
32 școli, grădinițe și creșe Cluj-Npaoca vor fi modernizate cu bani europeni și de la bugetul local până în 2026. În mai 2023, consilierii locali au aprobat 25 proiecte de hotărâre privind renovarea energetică a unităților de învățământ din municipiul Cluj-Napoca. Pe lângă acestea, la începutul anului au fost aprobate alte 7 proiecte de hotărâre privind eficientizarea din punct de vedere energetic a clădirilor publice.
Valoarea totală a investițiilor cu fonduri europene în aceste școli, creșe și grădinițe se ridică la 89 milioane euro, din care 45 milioane euro sunt asigurați de la bugetul local.
Prin aceste proiecte se intervine prin renovări și modernizări ale clădirilor, care cuprind refațadizări, refacerea interioarelor, montarea de instalații interioare noi eficiente energetic, interconectate printr-un sistem de control centralizat. Procesul de eficientizare energetică a clădirilor implică economia de resurse primare și reducerea emisiilor poluante din mediul înconjurător.
Finanțarea investiției se va realiza prin alocări de sume în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C5 - Valul renovării, fondul de la bugetul local și alte surse.
„Acest program se adaugă la investițiile prin care am construit echivalentul a 6 școli cu 25 clase fiecare în ultimii 10 ani. În plus, am demarat investițiile pentru construcția unei școli gimnaziale și a unui liceu în cartierul Borhanci”, arăta municipalitatea, în primăvara acestui an.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: