Social
Peste 30% dintre româncele însărcinate din medii defavorizate nu au beneficiat de un consult ginecologic, din cauza lipsei resurselor financiare
Lipsa banilor sau distanța reprezintă principalele impedimente din cauza cărora femeile gravide din România nu ajung la un consult ginecologic.
Consult medical/Foto: pexels.com
Un procent de 34% dintre gravidele din medii dezavantajate nu au fost la control la ginecolog din cauza lipsei banilor sau a distanţei mari până la primul cabinet – se arată într-un sondaj realizat de Salvaţi Copiii, prezentat, luni, într-o conferinţă de presă.
Cercetarea sociologică realizată în rândul a 425 de gravide din medii vulnerabile cu care organizaţia lucrează mai relevă că una din zece gravide nu a fost la control la medicul de familie în timpul sarcinii, potrivit preşedintelui executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
Astfel, 18% sunt gravide cu vârsta între 13 şi 17 ani, iar 50% dintre respondentele care au fost la control la medicul ginecolog în timpul sarcinii au menţionat că analizele, ecografiile, consultaţiile nu au fost gratuite.
De asemenea, 70% dintre gravide au afirmat că nu au utilizat nicio metodă contraceptivă până în prezent.
Circa 23% dintre mamele minore din Uniunea Europeană sunt din România, iar ţara noastră este pe primul loc în UE referitor la naşterile la fete sub 15 ani.
Una din trei gravide din medii dezavantajate nu merge la control medical în timpul sarcinii, mai arată sursa citată.
Distribuţia unităţilor medicale şi a medicilor în România este inegală între zonele rurale şi cele urbane, iar numărul de medici de familie scade constant în rural. Un procent de 47% dintre localităţi au suficienţi medici de familie, iar 328 de comune nu au medic de familie.
Totodată, potrivit datelor INS pentru anul 2021, în mediul rural rata mortalităţii infantile este mult peste cea din mediul urban – 6,5 faţă de 4,2 la mia de copii născuţi vii, principalele cauze fiind accesul îngreunat la servicii medicale şi slaba dotare cu aparatură a cabinetelor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: