Social
Zeci de mii de tineri au fost angajați în 2023 datorită programelor guvernamentale
Măsurile derulate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă au dus ca aproape 55.000 de tineri să fie încadrați în muncă în anul 2023.
Aproape 55.000 de tineri au reușit să se angajeze în 2023. Sursă foto: Pixabay
Aproape 55.000 de tineri cu vârste sub 30 de ani s-au angajat în 2023 ca urmare a măsurilor de ocupare derulate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Pe parcursul anului trecut, 144.067 de tineri cu vârste sub 30 de ani au fost incluși în măsuri active de ocupare derulate de Ministerul Muncii, iar dintre aceștia, 54.759 au ajuns să se angajeze.
Astfel, 49.010 tineri au fost încadrați în locuri de muncă pe perioadă nedeterminată, 1.126 au beneficiat de prima de activare de 1.000 de lei pentru șomerii neindemnizați, 432 au beneficiat de primă de inserție și 542 au primit sprijin privind stimularea mobilității forței de muncă.
”Fiecare tânăr beneficiază de măsuri active personalizate, în funcție de aptitudini, capacități și nivel profesional. Ajutăm #tinerii să înceapă și activități independente sau o afacere. Diversificarea și dezvoltarea serviciilor și politicilor publice în domeniul ocupării reprezintă priorități ale mandatului meu pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pieței muncii”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.
Reamintim că angajatorii care angajează tineri absolvenți de învățământ pot primi subvenții în valoare de 2.250 de lei pe lună, timp de 12 luni. Aceeași sumă de bani o va primi firma care angajează tineri NEET, adică persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: