Social

Părinții de gemeni sau tripleți ar putea beneficia de bonă plătită de stat sau de concediu simultan pentru creșterea copiilor

Familiile cu gemeni, tripleți și multipleți ar putea beneficia de sprijin temporar de la stat, fie prin angajarea unei persoane care să asiste la îngrijirea copiilor, fie prin posibilitatea ca ambii părinți să beneficieze simultan de concediu pentru creșterea copilului.

Părinții de gemeni sau tripleți ar putea beneficia de bonă plătită de stat sau de concediu simultan pentru creșterea copiilor | Foto: pixabay.com Părinții de gemeni sau tripleți ar putea beneficia de bonă plătită de stat sau de concediu simultan pentru creșterea copiilor | Foto: pixabay.com

 

 


Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, proiectul de lege prin care familiilor cu gemeni/ tripleţi/ multipleţi li se acordă sprijin temporar până la împlinirea de către aceştia a vârstei de şase luni, fie prin angajarea unei persoane care să asiste la îngrijirea copiilor, fie prin posibilitatea acordării simultane de concediu pentru creşterea copilului ambilor părinţi.

 


Pentru proiectul de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari preponderent de la UDMR, termenul de dezbatere şi vot în Senat s-a împlinit pe 27 noiembrie.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.


Indiferent de varianta pentru care se optează, persoană angajată sau concediu pentru ambii părinţi, trebuie dovedită absolvirea unui curs de puericultură.

Agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie cu persoana care ajută la îngrijirea copiilor un contract individual de muncă cu normă întreagă, pe perioadă determinată, până la împlinirea de către copii a vârstei de şase luni, iar plata drepturilor salariale se realizează la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi este asigurată din bugetul de stat prin bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii.


Persoana angajată va prezenta un certificat de cazier judiciar şi un document medical din care să reiasă că nu suferă de boli psihice sau boli infectocontagioase.

Cererea pentru efectuarea simultană a concediului de creştere a copilului de către ambii părinţi se depune în termen de 10 zile de la obţinerea biletului de externare din spital la primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa şi se soluţionează cu celeritate.


Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Peste 150.000 de persoane au primit indemnizație pentru creșterea copilului. Cluj, locul doi pe țară.

Cifre îngrijorătoare. Peste 90% dintre copiii din mediul rural au fost victime ale bullying-ului pe parcursul anului școlar 2023 - 2024.

Ultimele Stiri
abonare newsletter