Social
Psihologii clujeni au dezvoltat aplicaţia care tratează stresul cu ajutorul telefonului
Psihologii de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj au creat o aplicaţie ce îi poate ajuta pe cei care suferă de depresie sau au stări de anxietate. Aplicaţia este disponibilă în limba română şi engleză şi costă 99 de cenţi.
Pe ecranul telefonului mobil a unui părinte, supărat pe copilul său, va apărea mesajul "este foarte rău şi foarte neplăcut când lucrurile nu stau aşa cum vreau eu în interacţiunea cu copiii, dar pot tolera această situaţie şi pot încerca să caut soluţii la ea”. Inventatorii aplicaţiei spun că textul trebuie repetat de utilizator de mai multe ori pentru a-şi face efectul.
Aplicaţia se numeşte "PsyPills", iar cel care o foloseşte trebuie să selecteze dintr-o listă cuvintele care-i descriu starea. După ce cuvintele vor fi selectate, programul va stabilii nivelul de stres şi propune o reţetă psihologică.
Aplicaţia, distinsă recent cu Diploma de Excelenţă la Salonul Pro Invent 2014, este disponibilă momentan pentru sistemele iPhone, iPad şi iPod. În perioada următoare se doreşte extinderea aplicaţia şi pentru Android şi computere.