Social

Atenţie pacienţi! O să fiţi INTEROGAŢI

Controalele privind decontările pentru serviciile medicale se vor extinde în toate spitalele şi vor ajunge până la pacienţi. Ei vor fi interogaţi.

Controalele privind decontările pentru serviciile medicale se vor extinde în toate spitalele şi vor fi purtate discuţii cu pacienţii prin sondaj pentru a a fi depistate raportările false, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

"Controalele vizează tot ceea ce a însemnat decontul făcut către casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - CNAS, n.r.), raportarea la spital primită de casă. Controalele vor dura atât cât va fi nevoie. Am introdus în plină fază cele mai mari spitale. Este vorba în primă etapă de 77, urmând să se extindă către toate unităţile care au contract cu casa. Am încurajat să meargă prin sondaj şi la pacienţi pentru a vedea dacă raportările sunt false", a declarat luni ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat de mediafax.ro.


Potrivit lui Bănicioiu, controalele efectuate până în prezent au arătat faptul că este "foarte mult haos în sistem".

Ultimele Stiri
abonare newsletter