Social
Ucrainenii din Cluj, cu sufletul alături de frații lor
Uniunea Ucrainenilor din Cluj-Napoca speră că războiul civil din Ucraina nu va lua amploare.
Ion Ardelean, Președintele Uniunii Ucrainenilor din Cluj-Napoca spune că, deși în comunitatea pe care o conduce nu există nici un ucrainean din regiunile aflate acum în conflict, membrii comunității lui suferă alături de frații lor și se tem pentru viața acestora.
„Sufletește suntem afectați de situația din Ucraina, ne temem pentru viețile lor și suntem alături de ei, dar ce putem face noi de aici? Din câte știu eu, în comunitatea noastră nu avem nici un ucrainean din acele zone de conflict, majoritatea suntem ucraineni din România”, a spus Ion Ardelean.
Abuz al Rusiei
Întrebat de redactorii Monitorul de Cluj cum vede comunitatatea ucraineană clujeană separarea Crimeii, Ion Ardelean a afirmat că ceea ce s-a întâmplat în Crimeea este un abuz de putere al Rusiei care vrea să refacă URSS-ul și acesta este modul prin care vrea să pună mâna pe toate teritoriile fostei Uniuni Sovietice.
„În cazul Crimeii a fost mai ușor pentru că acolo staționează armata rusă a căror membrii au mers în cel teritoriu împreună cu familiile lor, de aceea în zonele de graniță trăiesc foarte mulți ruși. Când ai bani, armată și oameni instruiți pe un alt teriteoriu este foarte ușor să îl cucerești”, a adăugat președintele Uniunii Ucrainenilor din Cluj-Napoca.
Nu recunosc independența Crimeei
Nici Comunitatea Ucrainenilor din Cluj-Napoca nu recunoaște independența Crimeii, considerând că așa-zisul referendum a fost de fapt „o înscenare comandată de la Moscova”.
„Ruși au fost prezenți tot timpul în acea regiune atât înainte cât și în timpul referendumului și au făcut presiuni asupra ucrainenilor și tătarilor care nu au vrut să voteze. Ce s-a întâmplat cu cei care s-au opus se știe deja: șeful tătarilor a fost explulzat iar cei care au rămas acolo și-au pierdut locurile de muncă și drepturile deși ei erau cei mai vechi în acele locuri”, mai adaugă președinte Uniunii Ucrainenilor din Cluj-Napoca.
A început deja războiul civil
Comunitatea de la Cluj-Napoca ține în permanență legătura cu Comunitatea Ucrainenilor din București și cu Ambasada Ucrainei în România. Aceștia au confirmat faptul că Ucraina este la un pas de un război civil de amploare însă speră ca acest lucru să nu se întâmple.
„A început deja războiul civil în Ucraina însă sperăm că nu va lua amploare. Armata face tot posibilul să își elibereze comunitățile și teritoriile ocupate de rusofoni” a mai spus Ion Ardelean.