Social
Doi clujeni, supravieţuitori de la Auschwitz: A fost un miracol că am ieşit de acolo
Ea avea 14 ani, iar el abia împlinise 17. Au fost luaţi de acasă împreună cu părinţii şi urcaţi în trenuri cu care erau transportate animalele.
Edith Balazs şi Emil Schonberger, evrei din Cluj, deportaţi în 1944 în lagărul de la Auschwitz, povestesc, la 70 de ani de atunci, despre chinurile îndurate. Cei doi au participat, marţi, însoţiţi de rude, la ceremonia de dezvelire a unei plăcuţe comemorative amplasată la intrarea în Gara Cluj-Napoca în memoria evreilor deportaţi din oraş în 1944. Ei au asistat apoi şi la dezvelirea primului monument din Cluj-Napoca dedicat victimelor Holocaustului, în Parcul "I.L Caragiale", dar şi la o adunare comemorativă la sinagoga din oraş.
Acum, la 70 de ani de atunci, Edith și Emil rememorează chinurile prin care au trecut în anii petrecuţi la Auschwitz, lagărul în care au fost deportaţi 18.000 de clujeni şi au supravieţuit doar trei familii.
Edith Balazs avea 14 ani împliniţi când a fost luată de acasă de horthyşti împreună cu părinţii săi, în iunie 1944, şi dusă în Gara Cluj-Napoca, unde au fost urcaţi într-un vagon pentru animale şi transportaţi în lagărul de la Auschwitz.
"În urmă cu 70 de ani am fost deportată la Auschwitz împreună cu populaţia evreiască din Cluj. Am fost luată de acasă alături de părinţi. Aveam doar hainele de pe noi şi un pachet. Faptul decisiv al supravieţuirii mele a fost norocul. La sosirea la Auschwitz, după o călătorie groaznică, într-un vagon destinat animalelor, împreună cu 70 de oameni, am văzut printr-o deschizătură a vagonului fumuri imense ieşind din patru coşuri. Am înţeles atunci că acesta era sfârşitul drumului. Mama, tata şi cu mine ne-am îmbrăţişat şi am plâns. La sosirea la Auschwitz nu împlinisem 15 ani. Puţini evrei au supravieţuit. Am pierdut prieteni, colegi de şcoală, profesori, o lume întreagă", îşi aminteşte femeia.
Spune că doar norocul a salvat-o. La coborârea din tren, a fost îndrumată de un bărbat să spună că are 16 ani. A aflat apoi că dacă şi-ar fi spus vârsta reală ar fi fost exterminată, alături de ceilalţi copii şi adolescenţi care aveau sub 16 ani şi "nu erau buni de muncă". Aşa a scăpat, fiind trimisă la muncă.
"Când am coborât din vagon, un deţinut în haine de lagăr l-a întrebat pe tatăl meu ce vârstă am, iar el a răspuns că am 14 ani. Deţinutul a spus «16» şi a dispărut. Câteva minute mai târziu, când mi s-a cerut vârsta, am spus 16 ani şi am fost trimisă la dreapta, bună pentru muncă, în timp ce la stânga mergeau cei spre camerele de gazare. Un necunoscut mi-a salvat viaţa, o viaţă destinată sclaviei. Mi s-au luat hainele, mi-au tăiat părul, m-au lovit în cap cu un baston de cauciuc, să fiu sigură de noua mea existenţă", povesteşte femeia.
Aveam 28 de kilograme când am fost eliberată, nu mai aveam putere să merg pe picioare
Edith Balazs îşi aminteşte că foametea şi dezinteria erau cronice în lagăr şi că a dormit pe "pământ gol", locul nefiind de ajuns pentru femeile internate.
"Dormeam ca lingurile, una într-alta, şi nu ne puteam întoarce pe cealaltă parte doar dacă tot rândul se întorcea. După trei luni, am fost transferată într-un lagăr de muncă, unde tăiam lemne, construiam drumuri, sfărâmam pietre, în plină iarnă, şi aveam ca îmbrăcăminte zdrenţe de vară. Ultima etapă a suferinţei a fost Bergen-Belsen, un lagăr infestat cu tifos şi dezinterie, care avea pază doar în exterior şi unde nici trupele SS nu intrau. Nu se mai distribuia hrană şi nu era apă. Aveam 28 de kilograme când am fost eliberată, în martie 1945. Mă târam, nu mai aveam putere să merg pe picioare", a rememorat femeia.
Din cei 18.000 de evrei din Cluj deportaţi, doar trei familii au supravieţuit, una fiind a sa.
"Mă consider foarte norocoasă, a fost un miracol", subliniază supravieţuitoarea.
După eliberarea din lagăr, Edith Balazs s-a întors la Cluj-Napoca, unde şi-a continuat studiile, iar în 1966 a emigrat în SUA, unde şi-a luat doctoratul şi a devenit profesor de Istoria Artei, predând timp de 35 de ani la Universitatea Carnegie-Mellon din Pittsburgh. A scris două cărţi despre Brâncuşi şi una despre Michelangelo, iar în urmă cu o săptămână s-a pensionat, la 85 de ani.
Emil Schonberger are 87 de ani. În urmă cu 70 ani a fost îmbarcat din Gara Cluj-Napoca într-un tren de marfă şi dus la Auschwitz, împreună cu familia sa. Abia împlinise 17 ani.
"Am fost deportat în iunie 1944 din Gara Cluj-Napoca cu ultimul transport, împreună cu toată familia şi am avut nenorocul să ajung la Auschwitz. Cu o lună înainte împlinisem 17 ani şi eram elev în clasa a VII-a de liceu. Ne-au luat de la Fabrica de Cărămidă, am mers pe jos până la gară. Drumul cu trenul a durat patru zile, în condiţii mizere. În tren erau vecini, prieteni. În lagăr a fost dincolo de puterea de înţelegere a cuiva, acolo mi-am pierdut părinţii. E foarte greu să îmi amintesc anul petrecut în lagăr, a fost groaznic. Când am fost eliberat aveam 40 de kilograme", povesteşte.
După eliberare, a terminat liceul la Cluj-Napoca, apoi Facultatea de Chimie, şi-a luat doctoratul în chimie şi a predat ca profesor universitar la UBB. În anul 1970 a plecat în Israel şi şi-a continuat activitatea de chimist în Ierusalim.
Reportaj preluat integral de pe Mediafax.