Social
Un tânăr clujean care a inventat o metodă revoluţionară în medicină nu dă România pe America
Ciprian Tomuleasa, medic rezident şi cercetător în Cluj, a ales să se întoarcă în ţară după ce timp de doi ani a studiat la un prestigios institut de cercetare din America.
În timp ce majoritatea medicilor tineri pleacă în străinătate ca să câştige, incomparabil, mai mulţi bani decât în România, unii încă mai au încredere în sistemul sanitar românesc şi aleg să muncească în ţară pe salarii mici de dragul profesiei, al celor dragi de acasă sau, poate, şi dintr-o doză de patriotism. Unul dintre aceşti tineri care nu a dat România pe altă ţară, deşi a avut ocazia, este Ciprian Tomuleasa, medic rezident și cercetător la Institutul Oncologic prof. dr. Ion Chiricuță din Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca.
La doar 28 de ani, el are deja în palmares o performanţă cu care nu se pot lăuda mulţi colegi de vârsta lui: a descoperit o nouă metodă de diagnosticare a cancerului de căi biliare. A făcut această descoperire în timp ce se afla în SUA, unde a studiat timp de doi ani la Johns Hopkins Hospital din Baltimore, Maryland, desemnat „cel mai bun spital al Americii” timp de 20 de ani consecutiv. În 2012, Ciprian Tomuleasa a fost singurul român din generaţia sa care a obţinut un program de cercetare postdoctorală la acest renumit spital.
În România se poate face medicină de înaltă performanţă
Ciprian Tomuleasa a descoperit noua metodă de diagnosticare a cancerului de căi biliare împreună cu o echipă din SUA, China şi Japonia, studiul fiind deja publicat în America. Deşi a avut posibilitatea să se stabilească în SUA, el a ales totuşi Clujul unde îşi continuă munca începută la Johns Hopkins Hospital. Tânărul clujean spune că şi în România se poate face medicină de înaltă performanţă. “Puteam rămâne și în Statele Unite ale Americii, dar România poate fi un loc unde se face cercetare și medicină de înaltă performanță. Avem potențial uriaș, infrastructura este incomparabil mai bună decât în urmă cu 10 ani. Cred că odată cu training-ul în Statele Unite și Europa, putem aplica toate cunoștințele dobândite la noi în țară”, este de părere Ciprian Tomuleasa.
Când va putea fi aplicată noua metodă la scară largă
Despre noua metodă descoperită de el, spune că mai întâi trebuie să fie validată de către alţi cercetători şi abia după aceea se va putea vorbi despre aplicarea ei la scară largă. “Principiile acestui protocol vor trebui validate de către alți cercetători din întreaga lume. Și România face parte din țările care pot juca un rol important în această etapă. Fiind un studiu experimental, validarea datelor reprezintă cel mai important obiectiv deocamdată. Și apoi, vom putea vorbi de introducerea la scală largă în Cluj sau orice în orice alt spital din România”, afirmă tânărul cercetător care adaugă că până la stadiul de validare clinică, vor mai trece câțiva ani.
Ciprian Tomuleasa subliniază că acest experiment reprezintă o parte din cercetarea sa postdoctorală din SUA, la care a lucrat cu colegi americani, japonezi și chinezi timp de doi ani. “După această etapă, doar timpul va dovedi dacă testul nostru poate fi valid în clinică ori nu. Deocamdată rămâne în stadiul de studiu pilot, experimental”, adaugă medicul rezident.
Principiile biologiei moleculare sunt aplicate în oncologia medicală
Ciprian Tomuleasa precizează că nu este vorba despre o nouă metodă de depistare a cancerului de căi biliare, ci este un studiu experimental prin care se propune un nou test diagnostic. El declară că mai are și alte studii asemănătoare, prin care se doreşte găsirea un nou assay pentru a diagnostica o tumoră malignă sau recidivă precoce. Potrivit tânărului cercetător, în cadrul acestui nou test de diagnosticare a cancerului de căi biliare, sunt aplicate principiile biologiei moleculare și ale genomicii funcționale în oncologia medicală.