Social

Cât valorează 50 de ani de căsătorie?

Consilierii locali vor vota, în ședința de mâine, un proiect de hotărâre care prevede alocarea a 1.000 lei pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și-au făcut deja un obicei anual din a-i premia pe clujenii care ajung să rămână împreună 50 de ani după ce și-au spus „da” în fața ofițerului stării civile.

Conform unei hotărâri de Consiliu Local, clujenii care au depășit pragul de 50 de ani de căsătorie vor fi premiați de către aleșii locali. Pe lângă o „diplomă de aur” pe care cetățenii o primesc pentru a le fi recunoscută dragostea și răbdarea de care au dat dovadă de-a lungul timpului, aceștia vor primi și o sumă de bani. Deși „premiul” se ridica la 500 de lei în anii 2008-2009, suma a reușit să crească odată cu timpul, iar anul curent le aduce celor vizați un bonus de 1.000 lei, banii venind din bugetul local pe anul 2014.


Sărbătoriții acestui an sunt cuplurile care își trăiesc viața împreună din anul 1964.

Acesta, însă, nu este singura apreciere adusă celor în vârstă. Primăria premiază anual și cetățenii care împlinesc 100 de ani. Premiile constă într-o diplomă intitulată „Seniorul cetății” și suma de 2.000 lei.


(Alexandru Zăblău - student Jurnalism, FSPAC - UBB, anul I)

abonare newsletter