Social

Vaccinul împotriva hepatitei B lipseşte din spitale clujene

Copiii care se nasc în spitalul judeţean din Cluj-Napoca nu mai pot fi protejaţi împotriva virusului hepatic B deoarece instituţia sanitară a rămas fără vaccinuri.

Lista problemelor din cadrul unităţilor spitaliceşti din România pare a fi fără sfârşit. După ce secţia de terapie intensivă pentru nou-născuţi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj a rămas fără fonduri, unitatea spitalicească a rămas şi fără vaccinul împotriva hepatitei B.

Nou-născuţilor trebuie să le fie administrat acest vaccin în primele 12 ore de la naştere, lucru care nu este posibil la această oră în spitalele din Cluj. Vaccinul poate fi cumpărat de către părinţi din farmacii, doar că acesta nu se poate procura decât prin comandă.


Nou-născuţii, nevaccinaţi

Virusul hepatic B este tot mai răspândit la noi în ţară şi din acest motiv specialiştii recomandă vaccinarea micuţilor la scurt timp după naştere. Doar că vaccinarea copiilor este aproape imposibilă în unităţile spitaliceşti din ţară deoarece multe au rămas fără vaccin.

Vaccinul împotriva hepatite B este inclus în planul naţional de imunizare, dar producţia furnizorilor este tot mai mică, întrucât îl introduc în vaccinuri polivalente – aşa s-a ajuns la terminarea stocurilor de vaccin împotriva virusului hepatic B în unităţile spitaliceşti.


“O altă problemă pe care o avem este lipsa vaccinului împotriva hepatitei B. Suntem nevoiţi să-i trimitem pe părinţi să cumpere din afara spitalului, însă, în majoritate, populaţia este defavorizată”, a declarat dr. Ligia Blaga, medic primar pediatrie la SCJU Cluj.

Părinţii trebuie să se descurce singuri

Părinţii care vor să-şi vaccineze copiii împotriva virusului hepatic B au posibilitatea să-şi cumpere vaccinul contracost din farmacii. Preţul aproximativ la care se poate achiziţiona un astfel de vaccin se ridica la suma de aproximativ 100 de lei.


Problema este că vaccinul nu poate fi depozitat în farmacii, din cauză că trebuie păstrate într-un regim special, iar pentru a intra în posesia acestuia trebuie făcută comandă.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii  fac promisiuni că de la începutul lunii viitoare spitalele vor primi vaccinuri împotriva virusului hepatic B şi că nou-născuţii vor fi vaccinaţi din nou fără niciun fel de problemă.


În ultimii ani, tot mai multe persoane sunt depistate că sunt infectate cu virusul hepatic B sau C. Ultimele date statistice arată că avem aproximativ 1,4 milioane de persoane infectate cu acest virus. În realitate însă numărul persoanelor este mult mai mare. Multe persoane nu sunt depistate deocamdată că sunt infectaţi cu aceşti viruşi deoarece boala nu prezintă simptome.

Cele mai multe persoane infectate depăşesc vârsta de 40 de ani, dar aceste boli se răspândesc şi în rândul copiilor şi a adolescenţilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter