Social

Primăria cumpără 10.000 de stickere pentru “războiul” cu cerşetorii

Oraşul, atât în centru cât şi în cartiere este împânzit de cerşetori în ultima perioadă.

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra 10.000 de stickere cu mesaje anticerșetorie. În acest sens, a fost lansat un anunț de achiziție publică, prețul estimat pentru cele 10.000 de stickere fiind de 1.500 lei, fără TVA. Potrivit caietului de sarcini, stickerele au diametrul de 6,5 centimetri, iar firma care va fi desemnată câștigătoare va fi obligată să le furnizeze în termen de șapte zile.

Achiziționarea stickerelor are loc în cadrul unei campanii de prevenire și combatere a cerșetoriei în Cluj-Napoca. Campania a fost inițiată de consilierul local PSD, Claudia Anastase, iar proiectul de hotărâre a fost votat în luna iulie. Potrivit documentului, orașul va fi împânzit cu afișe și panouri cu mesaje care îi îndeamnă pe clujeni să nu mai dea bani cerșetorilor. Panourile vor fi amplasate în puncte cheie, pe baza „hărții cerșetoriei” realizată de către Poliția Locală, afișele vor fi puse în mijloacele de transport în comun. Costurile totale pentru realizarea acestor materiale sunt de 6.000 lei.


Grafica panourilor va fi personalizată în funcție de locul unde acestea vor fi amplasate. Spre exemplu, în zona spitalelor, mesajul ar putea fi „Nu dați bani cerșetorilor / Noi rezolvăm durerea lor”. Lângă acest mesaj va fi prezent și numărul de telefon al Dispeceratul Poliţiei Locale.

Afișele amplasate în mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public (CTP) vor conține, pe lângă mesajul propriu-zis, și îndemnul ca cei care văd un cerșetor în autobuz, de exemplu, să îi anunțe șoferul care are obligația de a anunța dispeceratul CTP.


Cerșetorii și boschetarii au împânzit tot orașul

În ultima perioadă, orașul s-a umplut de cerșetori și oameni fără adăpost, clujenii fiind agasați de prezența acestora. Pe o platformă pentru sesizări și reclamații la adresa primarului Emil Boc, periodic, apar sesizări referitoare la această problemă. “Aș dori să fac o sesizare în legătură cu zona Piața Mihai Viteazul, mai exact strada Argeș și Ploiești. În fiecare zi, trec prin această zonă și e plin de vânzători ambulanți, cerșetori și țigani care își desfac marfa pe jos și vând nimicuri, te agasează și incomodează. Nu mă simt în siguranță, îmi este frică de o posibilă tâlhărie care este la ordinul zilei în această zonă. Este rușinos ca în centrul orașului să fie atâta mizerie. În al doilea rând, sunt sigură că aceste persoane nu au autorizație pentru a vinde acele produse și nu în ultimul rând, sunt sigură că se poate face ceva pentru ca această zonă să nu devină o pată neagră pentru Cluj Napoca deoarece este mare păcat”, îi scrie o clujeancă primarului Emil Boc.

Piața Mărăști, raiul cerșetorilor

Clujenii semnalează prezența cerșetorilor și în alte zone din oraș cum ar fi Piața Cipariu, Piața Mărăști sau Piața Unirii. “Doresc să menționez că zilnic la Biserica Romano-Catolică de pe strada Universității este același grup de cerșetori, care stau pe scările bisericii sau pe stradă, cer bani, se ceartă, înjură. Poate se face ceva, să nu ne mai lovim zilnic de asemenea specimen”, scrie un clujean într-o sesizare.


Într-o altă reclamație, un bărbat se plânge de prezența oamenilor străzii și boschetarilor în Piața Mărăști. “Trec în fiecare zi prin stația Piața Mărăști și în fiecare zi e plin de cerșetori și boschetari. În spațiul amenajat pentru călători e un grup mare care fac mizerie, cerșesc, deranjează, ocupă locul unde ar trebui să aștepte linștiți călătorii care plătesc taxe, impozite și bilete”, este precizat în sesizare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter