Social

Tradiţiile româneşti, reînviate la Târgul pentru Artizanat şi Meşteşuguri - GALERIE FOTO

Preparate tradiţionale din carne de porc, dulceţuri tradiţionale, ciocolată de casă, ulei presat la rece, costume populare, muzică şi voie bună, asta vor găsi clujenii la Târgul Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, organizat în parcarea unui supermarket din cartierul Grigorescu.

O  croitoreasă din Cluj a venit la târg, unde şi-a expus costumele populare pe care le confecţionează chiar ea. “Costumele pentru cei mici sunt din zona Clujului de pe Someş şi Arieş. Costumele le fac acasă şi sunt realizate manual. Fac asta de vreo patru ani şi am început activitatea pentru a păstra tradiţia şi pentru a promova ce avem noi ca ţară mai departe. Este aurul perfect să promovezi ce poţi face cu două mâini. Costumele mele au ajuns în America, Anglia, Germania sau chiar Olanda”, spune mândră croitoreasa Iulia Morar.

La evenimet a venit şi o producătoare de uleiuri presate la rece. Sunt uleiuri obţinute printr-o stoarcere mecanică a seminţelor fără a fi tratate termic sau chimic. Beneficiul major al acestui ulei este că-şi păstrează o mare parte din calităţile seminţelor. “Preţul pentru ulei din floarea soarelui este zece lei, iar pentru uleiul din dovleac poate ajunge la 50 de lei. Noi suntem singurii producători de uleiuri presate la rece din România care am fost evaluaţi acest an de Institutul de Calitate şi Gust de la Bruxelles. Am primit în urma acestei evaluări o stea de aur”, a spus Felicia Tulai.


O chimistă care vinde săpun “de casă” alături de fiica ei îşi prezintă produsele de la stand. Afacerea a început-o în momentul în care au făcut săpun doar pentru propria lor familie, însă de doi ani s-au extins. “Acest săpun este pentru pielea copiilor, într-o formă atractivă pentru cei mici: personaje din desene animate. Sunt săpunuri naturale făcute manual. Toate componentele sunt naturale. Luăm toate produsele certificate sută la sută şi avem reţete pe care le-am notificat la Ministerul Sănătăţii. Această afacere necesită o atenţie deosebită pentru că nu te joci cu pielea omului” , a declarat Monica Ormenişan.

“Suntem la primul târg regional de meşteşuguri şi artizanat desfăşurat în regiunea nord-vest şi vă aştept pe toţi să veniţi să cunoaşteţi tradiţiile şi să vă faceţi cumpărăturile de aici”, a declarat şeful Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Cluj-Napoca, Bogdan Aron.


“Suntem încântaţi că suntem astăzi aici. În calitate de parteneri suntem bucuroşi că putem promova aceste tradiţii mai departe. Vreau să le mulţumesc meşteşugarilor pentru munca asiduă pe care o depun pentru a promova aceste produse. Rădăcinile neamului nostru românesc rămân în acest fel solide. După cum vedeţi avem costume populare, mărgele, unelte, miere sau sucuri naturale. Tot ceea ce este mai bun şi mai sănătos”, a decalarat reprezentanta Asociaţiei Produs de Cluj, Ramona Moldovan.

Oamenii prezenţi la deschiderea târgului s-au arătat încântaţi de acest eveniment. “Acum am ajuns şi mă uit după ceva brânză. Asta vreau. Dar prima dată vreau să văd fiecare producător ce are de vânzare”, a spus o vizitatoare.


“Eram în trecere şi am văzut că este ceva. Sincer mi se pare bun acest proiect. Mi-am luat ceva miere şi polen şi o jucărie pentru nepoţel”, a declarat un pensionar.

Târgul Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri este organizat de Oficiul Teritorial pentru Înterprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Cluj Napoca în parteneriat cu Asociaţia Produs de Cluj în perioada 8 – 12 octombrie, în parcarea supermarketului Cora. Această acţiune face parte din programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului. 


Pe toată perioada de desfăşurare a târgului vor fi organizate ateliere de lucru în care artizanii şi meşteşugarii vor împărtăşi celor interesaţi secretele şi frumuseţile meseriei lor.

La târg vor participa peste 30 de producători locali care vor expune preparate tradiţionale din carne de porc, lanvandă, dulceţuri tradiţionale, produse apicole,ciocolată de casă, turtă dulce, lactate, prăjituri de casă sau brânzeturi ecologice provenite din gospodăriile producătorilor clujeni. Cei mici au un loc special amenajat unde se pot juca. Ei vor avea parte şi de un spectacol de teatru de păpuşi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter