Social

Sfârșitul hoștezenilor. Cum a dispărut o comunitate de legendă a Clujului - FOTO

În viitorul nu foarte îndepărtat, câteva piese de mobilier și câteva obiecte de uz casnic aranjate cu grijă într-un mic muzeu vor fi singurele urme palpabile ale trecerii hoștezenilor prin istoria Clujului.

Hoștezenii, grădinari de faimă, au dăinuit sute de ani în istoria Clujului și i-au încântat pe domnii de la oraș cu legumele, fructele și vinul lor. Demult, erau câteva mii. Acum sunt câteva zeci.

Destinul hoștezenilor, agricultorii de legendă ai Clujului, a fost scris deja. Cei care sute de ani au fost renumiți pentru grădinăritul din afara cetății, în câțiva ani, vor fi doar o filă din istoria orașului, iar noi vom putea doar să ne închipuim cum trăiau, de ce erau speciali în comparație agricultorii de rând și ce taine știau doar ei ca să facă legumele, fructele, vinul și laptele atât de grozave încât „domnilor” de la oraș le venea să le mănânce și să le bea doar din priviri.

Creșterea forțată a orașului din perioada comunistă a marcat începutul sfârșitului acestei comunități deosebite a Clujului despre care se spune că a ajuns în Transilvania în jurul secolului XVI, aduși de către maghiari din zone locuite de germani.

Numele de hoștezean provine, cel mai probabil, din termenul german „hochstadt”, transformat în limba maghiară “hostat” și care înseamnă “orașul de sus” (locuitori ai teritoriilor din afara cetății). Este numele pe care l-au primit tocmai datorită preocupării lor: grădinăritul la periferia orașului. Hoștezenii nu au fost niciodată țărani, nici simpli agricultori, ci orășeni agricultori pentru care grădinăritul era un mod de viață.

Au fost o comunitate puternică și bogată, dovadă fiind faptul că din banii lor și cu propriile brațe au construit impunătoarea Biserică cu Două Turnuri din zona Regionalei CFR.

În anii ’80 au fost rași de pe fața pământului

Dacă acum câteva sute de ani și în perioada interbelică, comunitatea lor număra câteva mii de persoane în locurile unde astăzi sunt cartierele Mărăști, Iris, Dâmbu Rotund, Grădini-Mănăștur, astăzi, cu greu mai pot fi găsite familii și gospodării autentice de hoștezeni. Mai sunt doar câteva zeci împrăștiate în Iris și Dâmbu Rotund. Restul caselor au fost demolate de comuniști în anii ’80 și în locul lor au ridicat blocuri în care au fost mutați forțat cei cărora odată cu distrugerea caselor le-a fost luată o parte din suflet și din viață. “Și până atunci orașul s-a dezvoltat, dar s-a făcut în mod normal, în cercuri concentrice. Hoștezenii au stat în imediata vecinătate a zidurilor orașului medieval și cum se dezvolta orașul, omul își lua lucrurile, banii de la Primărie pentru terenul și imobilele expropiate și se muta mai încolo. Dar în anii ’80, oamenii nu au luat decât maxim 80.000 – 90.000 lei pentru o construcție, iar pentru teren, nimic. Din acest moment a început distrugerea comunității pentru că pierzând potențialul economic nu mai aveau posibilitatea să o ia de la capăt”, povestește avocatul Banyai Jozsef, unul dintre urmașii hoștezenilor. Trebuie știut faptul că în acea perioadă un autoturism Dacia costa 70.000 lei, deci se înțelege de la sine de ce nu s-au mai putut ridica cei mai mulți dintre hoștezeni. 

Au fost și familii care au fost demolate de două ori și tot au luat-o de la început de ambele dăți. Dar aceștia au fost puțini. Majoritatea s-au resemnat, s-au mutat la bloc, și-au schimbat meseria, traiul și s-au asimilat într-un fel sau altul.

Puținii hoștezeni de astăzi spun că mulți nu au suportat noua viață pe care le-au dat-o comuniștii și și-au pus capăt zilelor. Unii s-au mutat în Ungaria, iar alții s-au resemnat și au devenit orășeni „adevărați”.

Munca era mai presus de toate

Urmașul hoștezenilor de odinioară subliniază că gospodăria lor are o anumită rânduială: un corp principal de clădire care este de fapt casa de locuit, „una destul de simplă formată dintr-o cameră de locuit, poziționată în față și care se folosea numai în situații excepționale, cum ar fi o logodnă, un botez, o înmormântare; urma, în partea dreaptă, o cameră propriu-zisă de locuit, în care erau primiți oaspeții sau stătea o parte din familie și o bucătărie mare. Era utilizată ca și bucătărie în ocazii mai deosebite, cum ar fi atunci când mai e nevoie de un cuptor, dar în rest era folosită ca și cameră de locuit, livingul din zilele noastre”. Hoștezenii aveau trei bucătării: mare, mică și de vară. Viața lor se desfășura la munca câmpului împreună cu toată familia, de la cel mai mic până la cel mai bătrân și în bucătărie unde se întâlnea familia, se pregătea și se servea mâncarea, inclusiv a animalelor.

Clădirile agricole: șura, poiata, cotețe pentru găini, porci etc. erau duble ca suprafață în comparație cu casa de locuit.

Banyai Jozsef spune că hoștezenii trăiau în condiții modeste, simple. “Nu se punea accent pe lux, pe spații imense. Se punea mare accent pe muncă”, punctează el.

Puținele momente din an când hoștezenii lăsau munca la o parte era Balul Strugurilor. Toamna, când terminau de cules roadele câmpului, își puneau straiele bune, femeile lăsau cizmele negre și le încălțau pe cele roșii și începea balul.

„Nu cred că își va mai reveni această comunitate”

Cert este că această comunitate deosebită va fi doar o amintire în câțiva ani. Nepoții hoștezenilor, mulți deveniți orășeni „adevărați”, evită cuvântul „dispariție” când vorbesc despre comunitatea lor și preferă termenul “transformare”. Cu toate acestea sunt conștienți că sfârșitul hoștezenilor este aproape.

Un muzeu ca să nu fie niciodată uitați

Banyai Jozsef este cel care a avut grijă ca imaginea hoștezenilor să nu fie ștearsă niciodată din istoria Clujului. În 2012, a înființat un muzeu al acestei comunități, în trei încăperi din Biserica cu Două Turnuri din zona Regionalei CFR. „În 2010 când a avut loc prima ediție a Zilelor Culturale Maghiare am avut ocazia să vizionez un film documentar, despre viața hoștezenilor de astăzi ai Clujului. Atunci mi-am dat seama că această comunitate este pe cale de dispariție. Am decis împreună cu conducerea parohiei că merită ca această comunitate să lase ceva în urmă, sub aspect cultural, datorită faptului că în secolul XIX atunci când s-a făcut biserica, hoștezenii au dus greul acestor lucrări de construire și sub aspect material și al forței de muncă”, spune Banyai Jozsef. 

Într-o anumită măsură, a fost reconstruit interiorul unei case tipice a grădinarilor Clujului. Într-o cameră din turnul bisericii a fost amenajată o bucătărie cu mobilier specific și obiecte de uz casnic, la etajul următor este camera de locuit, iar la ultimul etaj sunt expuse pe pereți fotografii cu momente importante din viața hoștezenilor.