Social

Clujul este singurul loc din țară unde se face dializă copiilor care nu pot respira singuri

Anual, în Spitalul de Copii din Cluj, sunt tratați 85.000 de pacienți.

Pacienții care sunt ventilați mecanic pot sta internați în secțiile de Terapie Intensivă ani la rând, cum a fost cazul fostului premier israelian, Ariel Sharon, iar medicii de la Spitalul de Copii Cluj sunt singurii din județ care se ocupă de acești bolnavi. „Suntem una dintre puținele secții din țară, nu știu dacă nu singura, care poate face dializă sau plasmafereză la pacientul ventilat pentru că acest pacient dacă are nevoie și de dializă nu îl poți decupla de pe ventilator să îl trimiți pe secția de dializă, ci trebuie să vii cu aparatul de dializă la el. Lucrul acesta noi îl putem face datorită secției de nefrologie”, afirmă conf. dr. Călin Lazăr, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj.

 Unii pacienți stau internați toată viața

Pacienții ventilați mecanic pot să fie conectați la aparatul care îi ajută să respire câteva zile sau toată viața cum este cazul bolnavilor cu distrofii musculare, în cazul cărora mușchii respiratori intercostali nu mai funcționează. Aceștia din urmă sunt internați pe toată durata vieții în secțiile de Terapie Intensivă din cauză că în România nu există o secție pentru acești pacienți cronici. “Ei au nevoie de ventilator și de îngrijiri specifice și chiar dacă nu mai au nicio șansă, se degradează încet, ei sunt ființe umane și au nevoie de cea mai bună îngrijire pe care o pot primi. Probabil că în viitor, sistemul va trebui să se gândească la înființarea unor astfel de secții ca să nu blochezi un pat de 70.000 euro și să nu poți primi un pacient grav care poate fi salvat din cauză că ai patul blocat cu un astfel de caz”, explică doctorul Lazăr. Directorul medical al spitalului adaugă că un astfel de pacient cronic poate să stea în Terapie Intensivă luni sau ani, în funcție de cât de mult rezistă organismul și cât de bine rezistă organismul. “Și primul-ministru al Israelului, Ariel Sharon a fost ținut pe ventilator 8 ani”, precizează Călin Lazăr.


Primii din țară care au separat terapia medicală de cea chirurgicală

Spitalul de Copii din Cluj este printre primele spitale din țară unde a fost separată terapia medicală de terapia chirurgicală. “Pacienții critici din Unitatea de Primire a Urgențelor sunt transferați la secția de Terapie Intensivă unde avem 26 de paturi și suntem printre primele spitale din țară care au încercat să separe terapia medicală de terapia chirurgicală. De exemplu, un pacient cu traumatism care necesită intervenție chirurgicală va fi pus în terapia intensivă chirurgicală, iar un pacient cu meningită, encefalită, pneumonie care trebuie ventilat mecanic, dar este un caz nonchirurgical, trebuie pus separat de celălalt pacient, mai ales că sunt cazuri cu potențial infecțios. Aceste cazuri severe ajung. Pe județul Cluj, spitalul nostru este singurul care tratează pacienții ventilați mecanic”, spune Călin Lazăr.

Toți fug de cazurile de terapie intensivă

Dacă alte spitale refuză cazurile de terapie intensivă din cauză că sunt scumpe și riscante, la Spitalul de Copii sunt aduși pacienți din toată Transilvania. “Cazurile din terapie intensivă sunt o problemă în tot sectorul medical pentru că consumă mulți bani, îți dau bătăi de cap, există risc de deces. Noi, fiind capăt de linie, nu avem de ales. Ce facem noi mai face Bucureștiul, Iașiul, deci undeva numai afară dacă sunt intervenții chirurgicale sau cum se pune problema acum cu pacienții cu malformații cardiace”, explică directorul medical al spitalului.


Într-un an, Spitalul de Copii are aproximativ 85.000 de pacienți și 504 paturi dispuse în 13 secții, în 9 locații diferite.

Ultimele Stiri
abonare newsletter