Social

Ultimii veterani. Despre cicatricile războiului și rănile prezentului - GALERIE FOTO

Mitralierele, tunurile, gloanțele, pâinea și moartea erau la ordinea zilei pentru un soldat pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu astfel de lucruri a trăit și un tânăr din Tritenii de Jos când a fost trimis în războiul care a zdruncinat toată Europa și restul lumii.

Era să moară în Ungaria din cauza unor schije care au intrat în el, însă a avut noroc și a scăpat cu viață. Pe Dumitru Ceclan l-am găsit în satul Tritenii de Jos în casa în care își duce bătrânețile. Are în curte un cățeluș care te întâmpină și-ți arată colții, însă la un singur cuvânt al stăpânului se liniștește.

La cei 92 de ani ai săi vorbește foarte clar și este conștient de ce se întâmplă în jur, pentru că citește presa și se informează. Este unul dintre puținii veterani de război care mai sunt în viață.

Cum a început totul

A fost încorporat în anul 1944, la vârsta de 22 de ani. Înainte să plece în armată a mers la un chef, alături de ceilalți prieteni, pentru că „așa se făcea”. „Înainte așa făceam. Ne întâlneam mai mulți înainte să fim încorporați și dansam, cântam – ne distram. Am fost încorporat în regimentul 10 Călărași la Sibiu, unde am făcut armata. S-o făcut școală de ofițeri acolo și ne-o mutat la Sebeș, Alba. Acolo am făcut armata până ce am terminat. De acolo am plecat pe front”, își amintește Dumitru momentul în care a fost încarcerat.

Dumitru Ceclan a luptat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva rușilor la Iași, iar ulterior împotriva maghiarilor în Ungaria, unde a și fost rănit foarte grav. „Prima dată când am fost pe front a fost la Iași împotriva rușilor la Podul Iloaiei. Am luptat împotriva rușilor un an și 4 luni. De acolo s-o rupt linia și am mers pe front în Ungaria. În Ungaria m-o rănit în 1945. Mi-o intrat două schije în picior. Eram pe linia întâi pe front. Pe mine m-au rănit prima dată. După ce m-au rănit m-au dus cu avionul și am debarcat la Luna. De acolo m-au dus și m-au internat în spital la Turda. Am primit o lună de concediu. Am mai făcut concentrare după aia că am fost sergent. Pe front în Ungaria am stat vreo șase luni. După aia am venit acasă și ne-o dus iară. Până a fost gata războiul”, își aduce aminte Dumitru perioada în care a luptat cu mândrie pentru țara lui.

Dumitru Ceclan lupta împotriva tancurilor inamice cu ajutorul unui tun antitanc Schneider. Aceste tunuri erau destul de mici și ușor de manevrat. Au fost folosite până în anul 1949. „Eu am fost pe linia întâi cu tunu’ Schneider. Contratancurile. Dădeam în tancuri: de 47mm era al meu. Niciodată nu am avut accidente cu el. Aveam cu noi și pistoale mitralieră Orița, fabricate în România, cu 72 de cartușe”, rememorează Dumitru.

Pe front meniul zilei era pâinea uscată înmuiată în apă „când căpătai ordin”. „Pe front ne dădea mâncare când era. Dar când nu era ne dădea pâine uscată. Se înmuia în apă, dar nu aveai voie să mănânci. Numa când căpătai ordin”, își aduce aminte veteranul.

Moartea era peste tot

În lupte au murit mulți oameni nevinovați. Moartea era peste tot. Printre soldați erau și civili. Când confruntările escaladau se adunau atâtea cadavre că nu mai aveai unde să calci. „O murit în război mulți civili. Erau oameni prin comune. Era o comună între linii. Trăgeau și rușii la noi, trăgeam și noi la ruși. Pe unii i-au salvat, dar pe alții, mai bătrâni, nu s-o dus de acasă. Au tras în ei și au murit. Mulți civili o murit. Si copilași. Câteodată erau atâția morți că nu mai puteai călca”, a declarat Dumitru.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial veteranul de război a trebuit să facă cunoștință forțat cu armele folosite de cele mai puternice națiuni: gazul rusesc și aerul comprimat folosit de germani. „Rușii dădeau și cu gaze pe armată, dar erau și civili. De multe ori o dat cu gaze. Ei erau cei mai tari în gaze. Când dădea cu gaze nu mai puteai respira și te ustura fața. Apăi nemții dădeau cu aer comprimat. Ăla știi ce făcea? Pica proiectulu’, de exemplu aicea, zece metri stânga–dreapta, nu mai era aer. Dacă intrai acolo nu mai puteai respira. Mureai. După aia o spus să nu mai dea germanii cu aer comprimat, dar nici rușii nu au mai dat cu gaze. La podul Iloaiei, au dat nemții cu aer comprimat. Așa au murit foarte mulți oameni”, povestește Dumitru.

Cicatricile războiului nu s-au vindecat

După ce a fost rănit în Ungaria și adus în România a fost operat rapid. Medicii au fost nevoiți să-i taie doi centimetri din os ca să-i scoată schijele. „Mi-o fost tăiat din șold că nu mi-o putut scoate o schijă. O fost între oase. Și mi-o spus o rusoaică ce era maior. Vania o chema. «Ți-am tăiat doi centimetri din os că nu ți-am putut scoate schija pentru că era între oase. Cât o să trăiești până la 70 de ani nu o să ai nevoie de botă. Dacă o să trăiești mai mult, o să ai nevoie de botă, că o să ai dureri la picior.» Așa am și pățit”, și-a adus aminte Dumitru perioada în care se afla în spital.

El este singurul veteran de război în viață din zona în care trăiește. Un camarad a decedat recent. „Când am fost în Iași de am luptat împotriva rușilor au fost mulți pe care i-au luat ca prizonieri. Încă unu’ Cecălășanu, de o murit acuma. Emil Cecălășan. Pe ăla l-au prins. O fost altu’ de-o dată cu mine de o și murit. Nici nu mai este veteran de război pe aici prin zonă. Numa’ eu am rămas. Tăți or murit”, spune Dumitru uitându-se în gol.

Are o pensie de veteran de 14 ori mai mică comparativ cu pensia torționarului Vișinescu. „Am pensie de veteran de război de 240 de lei pe lună”, spune el cu amărăciune.

Nici în ziua de azi nu a mai primit decorația de veteran de război. „Mie nu mi-o mai dat decorație că am fost rănit. Ar fi trebuit să-mi dea și mie, dar nu mi-o mai dat”, spune Dumitru.

„Fiecare trage oala către focu’ lui”

Dumitru Ceclan este la curent cu știrile din Ucraina, iar la cei 92 de ani are o analiză simplă. „Ucraina o fost ocupată de ruși. Și acuma rușii ar lua-o iară. Îi țară bogată Ucraina. De-aia o vor ei”, spune veteranul de război, căruia îi place foarte mult să vorbească despre istorie.

Referitor la problemele internaționale și aliații României el nu vede cu ochi buni niciun aliat mare. „Nouă ca țară nu ne-ar fi bine nici cu unu’. De ce? Fiecare trage oala către focu’ lui. Chiar și cu americanii acuma...înainte am fost cu rușii. Astea-s țări mari. Celelalte, ca țara noastră,  sunt țări mici. Tot ei ar vrea să fie mai tari. Și ăsta care ne dă petrol l-a scumpit. Și rușii și americanii să ne facă cine știe ce bine, nu ar vrea ei. Suntem ca o vacă de muls. S-o tragă de țâță mereu pe România”, concluzionează Dumitru.

Atac dur împotriva clasei politice

Povestește cu mare durere în suflet despre fabricile distruse din zona satului său natal unde munceau atâția oameni. „Noi am fost o țară bogată, dar ăștia ne-o prăpădit...ce-o fost mai bun. Comuniștii le-o pus la punct și ăștia tot o vândut. Tot o prădat. Și fabrica asta de la industria sârmei din Turda, mulți muncitori, o vândut-o ăștia pe nimic. Tăți bine trebuie spânzurați. Tăți din Parlament: o votat oamenii să fie numa’ 300 și ei sunt 600. Stau mulți acolo și dorm și iau salariu. De-aia nu mai merge treaba la români. Câte fabrici o fost în Turda toate le-o vândut. Tot o prădat”, spune veteranul de război.

În momentul de față nu vede luminița de la capătul tunelului, dar crede că pacea în lume poate fi adusă numai de civilizațiile mari. „Nu știu eu ce trebuie făcut să nu mai fie asemenea războaie cum a fost ăla. Dar ăștia mari încep războaiele. Ei trebuie să găsească o soluție să fie pace”, spune veteranul de război Dumitru Ceclan.

După ce Al Doilea Război Mondial a luat sfârșit, Dumitru Ceclan a venit acasă în Triteni. A mai făcut concentrare patru luni, cât timp a instruit recruții, iar apoi s-a căsătorit. În acest moment este la a doua căsătorie și nu are niciun copil.