Social

De la Bombay la Cluj-Napoca: ce fac studenții străini la Cluj?

Aproximativ 250 de studenți vin în fiecare an ca să studieze la Cluj, în cadrul schimburilor Erasmus. Cine sunt ei și cum de au ajuns din țări îndepărtate la facultățile din Cluj? Am vorbit cu o parte din ei, încercând ca, prin ineditele lor povești și experiențe, să vedem viața studențească prin ochii tinerilor de peste hotare.

Anual, sute de studenți străini trec pragul facultăților clujene. Dintre ei, unii vor parcurge un ciclu complet de studii, iar alții vor rămâne numai pentru un semestru sau două. Începând cu anul 1987, prin intermediul programului Erasmus, Uniunea Europeană face ca milioane de studenți din întreaga lume să ia parte schimburi transnaționale între universități de pretutindeni, oferind tinerilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele și de a lua parte la programe educaționale alese de ei. Aproximativ 250 de studenți ajung în fiecare an în Cluj prin programul Erasmus. Pentru a-i cunoaște mai bine, Monitorul de Cluj a stat de vorbă cu patru dintre ei.

Jo

Phoutthalack Sengphouthay are un nume cam lung și dificil de pronunțat, așa că prietenii îi spun mai simplu: Jo. Are 21 de ani și a venit la Cluj tocmai din Laos. De când a ajuns aici spune că este fascinat de arhitectura complet diferită de cea cu care este obișnuit în sud-estul Asiei. Chiar dacă se ocupă cu științele mediului, Jo este foarte pasionat de desen și de când a ajuns aici face schițe încontinuu: „întâi am desenat catedrala din piața mare. Dar oriunde mă așez și privesc în jur, ceva mă atrage să deschid caietul și să desenez. Imaginile sunt total diferite față de Asia”. A aplicat la bursa Erasmus pentru Cluj deoarece a găsit aici o facultate potrivită cu interesele sale educaționale. La început, nu știa mare lucru despre România în afara poveștilor cu Dracula, dar  între timp a reușit să viziteze întreaga Transilvanie și să găsească mai multe decât s-ar fi aștepat. Îi place că aici, spre deosebire de Laos, profesorii pun mai mare preț pe atenția la cursuri decât pe cât de sobră e vestimentația studentului. Deși uneori îi e dor de casă, nu vede asta ca pe o problemă, ci ca pe o provocare de caracter. În schimb, e foarte mândru că de când e plecat a învățat să se îngrijească singur. Sarmalele îi plac, dar nu știe cum se pronunță. Nu are momente în care să se plictisească și așteaptă să vadă zăpada de la iarnă.

Leonie

Leonie nu a venit de la capătul lumii, ci din Franța. Are 20 de ani și studiază în anul trei la Facultatea de Litere. De ce din Franța în România, la litere? Este fascinată de Europa de est și așa a decis să vină în România. Cu toate acestea, nu a vrut să se informeze despre destinație înainte de a veni. A mai fost o dată, pentru scurt timp, în Hațeg, dar pentru scurt timp. Când a ajuns în Cluj acum două luni, nu se aștepta să găsească un oraș atât de mare și înțesat cu studenți. Ea însăși vine dintr-un orășel, așa că nu era obișnuită cu forfota. Nici cazarea nu o scutește de animație: locuiește în cameră cu încă patru colege. Poate de aceea îmi spune că locul ei preferat din oraș este grădina botanică. În orice caz, mă asigură că nu există weekend în care să nu facă o drumeție în afara orașului: „ Împreună cu câțva colegi, plecăm de vineri și ne întoarcem luni. Următoarea destinație? Budapesta”.

A observat că, spre deosebire de Franța, aici sunt și magazine mai mici, de unde poți lua un sandviș chiar și în miez de noapte. Oamenii de aici îi plac cel mai mult. I se pare că sunt mai deschiși la minte și mai dispuși să te ajute decât cei de acasă. A fost surprinsă să că aici tinerii au un nivel foarte ridicat al limbii engleze: „toate cursurile mele sunt în limba engleză, deși suntem numai doi străini în clasă. Cred că engleza mea s-a îmbunătățit mult de când am venit. În schimb, au existat și excepții de la regulă:«Oamenii mai în vâstă nu prea vorbesc engleză. Ultima oară când am fost la cineva din administrația căminului mi s-a răspuns: aici ești în România, vorbește în română», îmi povestește cu un zâmbet stânjenit.

Nair

Nair a obținut licența în țara sa natală, la Universitatea din Bombay, iar acum un an a traversat Asia pentru a începe programul masteral la Cluj-Napoca. Studentul indian în vârstă de 28 de ani este preocupat de inigineria chimică, iar pe lângă cursurile pe care le urmează, este deja implicat în proiectele de cercetare ale doctoranzilor de aici, pe care îi ajută în laborator. Mărturisește că de când se află în România, nu a fost zi în care să rămână neocupat. I se par interesante studiile aici, pentru că au un plus de interactivitate: profesorii sunt mai accesibili, se discută mai mult, ba chiar și examinarea este mai liberă. „Sistemul românesc este mai liberal decât în India, dar pentru o țară europeană mai așteptam în general la mai puțină birocrație. Se întâmplă și în India, dar nu credeam că și aici trebuie să alergi de colo colo pentru orice hârtie”.

Deși nu are viză pentru Europa, Nair călătorește în România ori de câte ori are ocazia. Și a reușit în zece luni să colinde mai mult decât mulți români o fac într-o viață. De la Oradea, Timișoara, Deva, Brașov, a urcat pe munți, a traversat Maramureșul, a petrecut Crăciunul în Moldova, a trecut din Pitești și a ajuns la București. „Era vară, așa că am făcut autostopul și am văzut tot litoralul. În Vama Veche a fost cel mai bine”, îmi spune încântat. La capitolul mâncare, e mai puțin entuziast. Obișnuit cu bucatele condimentate, mâncărurile românești i s-au părut la început fără gust. Între timp, s-a obișnuit atât de mult încât i mâncarea autentică de acasă i se pare un pic cam picantă. Deși se află în partea estică a Europei, Nair și-a făcut prieteni de pe tot continentul. Pentru că se află de mai mult timp aici, a văzut studenți venind și plecând, dar a avut vreme să se și atașeze de câte un loc din oraș: „când mă simt întristat sau un pic nostalgic, urc pe cetățuie sau mă duc în catedrala din Piața Unirii. Acolo pot sta liniștit”, spune el. Dacă va primi o ofertă bună, nu exclude să rămână în Cluj și după finalizarea studiilor.

Halima

Dintre studenții internaționali pe care i-am întâlnit, Halima este singura aflată în Cluj pentru studii de doctorat. Venită din Algeria, tânăra de 26 de ani se ocupă cu științele comunicării și redactează o teză ce are ca subiect felul în care se transformă limba vorbită prin intermediul internetului. A ajuns în Cluj în luna septembrie, dar s-a adaptat rapid. Speriată la început de gândul că în oraș nu sunt mulți musulmani, s-a liniștit când a văzut că oamenii sunt amabili și primește zâmbete peste tot: „chiar dacă nu știu engleză, fac tot ce pot că să îți fie de folos”.  A ales Clujul deoarece a doua opțiune din care avea de ales, Italia, nu oferea cursuri decât în limba italiană. Structura educațională îi este cunoscută, pentru că Algeria folosește sistemul francez, așa că nu sunt deosebiri semnificative aici. Îi place că regimul de învățământ în Cluj este flexibil. Se oprește pentru o secundă și spune:„ poate pentru că suntem noi studenți Erasmus”. 

Singurul ei dușman aici este timpul: „ Am mereu multe de făcut și insuficient timp. Îmi propun să fac câte cinci sau șase lucruri zilnic, dar la final nu reușesc să termin cu tot. Ziua mea se împarte între facultate, bibliotecîă și campus. Doar în weekend am timp să respir”.  A avut ocazia să meargă în câteva orașe transilvane o parte din colegi și a remarcat că viața socială e asemnănotoare în regiune. Peste două săptămâni va merge la București pentru a obține o viză. Între timp, are dificultăți în a-și procura mâncarea potrivit ci exigențele religiei sale: „Musulmanii nu au voie să consume decât carne halal (n.red. preparată în mod corespunzător perceptelor islamice), dar aici deocamdată nu am găsit un loc un de să se gătească așa. Mănânc mai multe legume.” . În cămin, locuiește cu o studentă din Maroc. În oraș, se plimbă de-a lungul lacului din Parcul Central. De curând, și-a uitat geanta cu documente și bani în toaleta unei gelaterii și nu și-a amintit decât la jumătate de oră. Când a reintrat în local și a văzut că fetele de acolo o așteptau cu geanta, a început să plângă de bucurie. O întreb dacă i-ar plăcea să mai rămână și după cele zece luni de contract și îmi răspunde că da, dar acasă o așteaptă logodnicul ei.