Social

UPDATE- URMĂRIRE CA ÎN FILME pe străzile Clujului

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineață pe strada Dâmboviţei din Cluj-Napoca. Șoferul unui autoturism a lovit un pieton care traversa strada neregulamentar, dar a părăsit locul accidentului. Polițiştii au găsit o plăcuță de înmatriculare de la mașină și au pornit pe urmele acestuia, într-o urmărire ca în filme.

UPDATE duminică, 14:45

Poliţiştii l-au reţinut duminică, pentru 24 de ore, pe bărbatul de 29 de ani, implicat în accidentul rutier produs sâmbătă, pe strada Dâmboviţei, din Cluj-Napoca.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Cluj, acesta urmează să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă.


Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „părăsire a
locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei“ şi „vătămare corporală din culpă“, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


„La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 9:30, pe strada Dâmboviţei, din cartierul clujean Mărăşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Un bărbat de 29 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dâmboviţei, a surprins şi accidentat un pieton.


Pietonul, un bărbat de 42 de ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nemarcat ca trecere pentru pietoni.

În urma impactului, pietonul ar fi fost accidentat grav, iar conducătorul auto, ar fi părăsit imediat locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.


Poliţiştii, sosiţi de îndată la faţa locului, au identificat o plăcuţă de înmatriculare, care s-ar fi desprins, în momentul impactului, de pe autoturismul implicat în accident”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Astfel, s-a dat în urmărire autovehiculul, iar la scurt timp a fost identificat în trafic.


Conducătorul auto a fost depistat de către poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie, pe Calea Turzii, după circa 30 de minute de la producerea accidentului.

„Bărbatul de 29 de ani, observând echipajul de poliţie, şi-a schimbat direcţia de deplasare şi nu s-a oprit la semnalele acestora. Poliţiştii au pornit în urmărirea lui şi după circa 1 km distanţă, au reuşit blocarea acestuia în trafic.

În acest context, conducătorul auto ar fi coborât din autoturism şi ar fi încercat să fugă, însă poliţiştii l-au imobilizat rapid”, mai spun poliţiştii clujeni.

Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe 1 Cluj-Napoca, pentru recoltare probe biologice. Bărbatul prezenta un comportament nefiresc, fiind incoerent la momentul depistării.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor ce se impun.

Ultimele Stiri
abonare newsletter