Social

Clujenii aleargă din nou pentru copii diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronică

Runners Club dedică cea de a V-a ediţie a Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca (MIACN) cauzei copiilor diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronică, dependenţi de dializă şi aflați în grija Asociației pentru Empatie și Solidaritate „Claudia Safta”.

Campania, prin intermediul căreia organizatorii vor să obţină sprijinul comunităţii pentru aceşti pacienţi, a fost lansată în 7 martie, la „Crosul Divelor”, un eveniment ce a reunit 400 de alergătoare.

Maratonul va avea loc duminică, 19 aprilie.


În paralel, Runners Cub face primele demersuri pentru integrarea MIACN în rețeaua internațională de concursuri sportive AIMS (Asociația Maratoanelor Internaționale și a Curselor Lungi), odată cu aprobarea traseului de către Primăria Cluj-Napoca. 

„Intenția Runners Club este de a crește anual nivelul competiției și ne dorim ca în viitorul apropiat să omologăm traseul și să ne putem înscrie în circuitul internațional de evenimente de alergare al AIMS. Aceasta recunoaștere ar înscrie Maratonul Internațional AROBS Cluj-Napoca în lista evenimentelor de alergare recomandate de AIMS, alături de cele mai mari competiții de profil din lume”, a declarat Horațiu Morar, directorul Maratonului Internațional AROBS Cluj-Napoca şi președinte Runners Club.


Traseul probelor tehnice masoara 10,55 km si va fi parcurs o data de fiecare membru al stafetei, de 2 ori de catre semimaratonisti si de 4 ori de alergatorii de la maraton. Limita de timp este de 5 ore și  30  de minute pentru maraton, 3 ore pentru semimaraton și 4 ore 30 minute pentru ștafetă.

Circuitul probelor tehnice:

START: Cluj Arena- Splaiul Independentei- strada George Coșbuc- strada Cardinal I. Hossu- strada  Emil Isac- strada Gheorghe Sincai- strada Napoca- Bulevardul Eroilor


ÎNTOARCERE- Bulevardul Eroilor - strada Napoca- strada Gheorghe Șincai- strada Emil Isac- strada Cardinal I. Hossu- strada George Coșbuc-Splaiul Independenței - strada George Barițiu

ÎNTOARCERE- strada  George Barițiu - Splaiul Independenței- Pod Napoca- strada 1 Decembrie 1918-


ÎNTOARCERE- strada 1 Decembrie 1918- Pod Garibaldi - Splaiul Independentei,

SOSIRE: Cluj Arena.


 

Traseul Crosul BT măsoară 6 km și va fi parcurs o singură dată de toți participanții.

START: Cluj Arena- Splaiul Independentei- strada George Coșbuc- strada Cardinal I. Hossu- strada George Barițiu-

ÎNTOARCERE- strada  George Barițiu -  Splaiul Independentei – Pod Napoca – strada 1 Decembrie 1918 –

ÎNTOARCERE – strada 1 Decembrie 1918 – Pod Garibaldi – Splaiul Independentei,

SOSIRE: Cluj Arena.

Ultimele Stiri
abonare newsletter