Social

Cum a sărit un tânăr peste hopurile vieţii cu ajutorul parkour-ului

Prin parkour poţi să treci peste obstacole într-un mod cât mai eficient, această deviză devenind un stil de viaţă pentru un tânăr clujean.

Andrei Tompa are 24 de ani şi practică parkour de nouă ani, din anul 2006. Totul a început după ce a văzut un film la televizor, Yamakasi, unde primii practicanţi de parkour din lume îşi puneau în practică mişcările de feline.

Pentru că nu avea voie să facă sport de performanţă din cauza unor probleme de inimă a ales un alt gen de activitate: parkour-ul. „Îmi plăcea mişcarea, de orice fel, iar în al doilea rând eram curios. La televizor am văzut filmul Yamakasi, acolo erau câţiva dintre primii practicanţi de parkour din lume şi aveau un stil de viaţă şi un mod de a se mişca care m-au inspirat”, spune Andrei.

Primul antrenament a fost unul aparte pe care nu o să-l uite niciodată. Cu „bascheţii” în picioare a încercat să copieze secvenţele din filmul Yamakasi. „Mi-am luat o pereche de  papuci de sport, «bascheţi» le zicea atunci, nişte pantaloni de sport, am chemat doi prieteni cu mine şi am mers în Mărăşti, în spatele unor blocuri, era o centrală termică cu tot felul de pereţi interesanţi. Am făcut căţărări, salturi de bază, am încercat să alerg şi să fac cât mai mulţi paşi pe pereţi”, îşi aminteşte Andrei Tompa.

Pentru că erau „mici” şi-au pus porecle. „Mie mi se spune Spider, de la Spider Man. Eram mici, toţi aveau porecle”, rememorează Andrei, cu zâmbetul pe buze.

Cine se aseamănă se adună

Pentru că pasiunea pentru sportul care era la început de drum în România nu o împărtăşea doar Andrei şi prietenii lui, nu a durat mult până când s-au întâlnit cu alţi practicanţi.

„În aceiaşi perioadă în Cluj, am mai întâlnit alţi băieţi care practicau parkour-ul. Într-o zi când eram pe strada Dorobanţilor ne-am întâlnit cu ceilalţi băieţi. Ei încercau să urce un zid, noi i-am văzut, am deschis conversaţia şi să ne împărtăşim cunoştiinţele, vagi la acel moment. Antrenamentele le ţineam cam prin aceleaşi locuri în care ne antrenăm şi acum: poşta din Măraşti, podul Aurel Vlaicu, zona podului Calvaria, aranjamentele de beton din Zorilor şi parcurile din Gheorgheni”, a precizat Andrei.

După ce s-au documentat şi au început să urmărească fenomenul pe internet au aflat că sunt practicanţi şi în alte oraşe din România. „Ulterior am aflat de parkour pe Youtube, de la băieţii din Brăila, şi alte comunităţi din străinătate. Site-ul comunităţii de parkour din România a fost fondat chiar în acel an: 2006”, şi-a reamintit Spider primele momente ale începutului acestei mişcări din România.

În România fenomenul parkour a început din anul 2004, în oraşe precum Bucureşti şi Brăila.

Legitimaţi de poliţie pentru că făceau sport

La început, oamenii au fost sceptici când îi vedeau cum se antrenează şi nu mică le-a fost mirarea când s-au trezit legitimaţi de poliţiştii clujeni. „Am fost întrebaţi de mai multe ori ce facem, iar o dată sau de două ori am fost legitimaţi, dar nu am primit amenzi”, a declarat Andrei.

În ceea ce priveşte relaţia cu autorităţile locale, Andrei spune că au fost într-o poziţie neutră şi nu au avut prea multe tangenţe cu ele. „Nu am avut prea multe tangenţe cu ele, atât pozitive cât şi negative. Pe parcursul anilor, am început însă să cerem aprobări pentru desfăşurarea unor evenimente de parkour, cum sunt adunările (jam-urile) naţionale şi am primit aceste aprobări, ceea ce ne bucură, pentru că observăm susţinere din partea lor”, a menţionat Andrei.

Oase puternice, răbdare şi autocontrol

În parkour, susţine Andrei, ai nevoie pe lângă o condiţie fizică bună, de răbdare şi autocontrol. „O structură osoasă rezistentă, forţă şi mobilitate musculă, şi vreau să menţionez aici, că pe lângă condiţia fizică, e nevoie şi de răbdare şi autocontrol, pentru a te antrena progresiv”, a spus Andrei Tompa.

Andrei a simţit pe pielea lui şi riscurile pe care le implică acest sport. „În 2008 am făcut o întindere musculară la muşchii spatelui şi m-a ţinut cam două luni în care nu am făcut prea multă mişcare”, spune el.

Parkour – un stil de viaţă

Prin sport a avut oportunitatea să-şi construiască propria personalitate şi să devină o persoană conştientă de propriile puteri. „În primul rând fizic am reuşit să umplu golul pe care îl aveam ca şi tânăr curios de mişcare, de posibilităţile fizicului uman. De asemenea, am reuşit să-mi transform timiditatea în ceva mai constructiv, pentru că 98% din antrenamente au fost afară în contact cu oamenii, cunoscuţi, necunoscuţi, de treabă sau mai puţin de treabă. Şi nu în ultimul rând, am reuşit să-mi depăşesc frica de înălţime, să ies din zona de confort, să devin mai curios de modul în care văd şi tratez mediul înconjurător”,  a declarat Andrei.

Parkour-ul nu l-a ajutat pe unul dintre primii practicanţi din Cluj doar în viaţa personală, ci şi în viaţa profesională: a înfiinţat o asociaţie şi ţine workshop-uri. „Am reuşit să strângem fonduri să ţinem workshop-uri şi să înfiinţăm o asociaţie. Per ansamblu aş putea să zic că este o experienţă care a avut şi are un impact din ce în mai mare în viaţa mea”, a precizat Andrei.

Pasionaţii de parkour îşi dau întâlnire la Cluj

În acest weekend va avea loc întâlnirea anuală a practicanţilor de parkour şi sunt aşteptaţi în jur de 120 de oameni, moment ideal pentru toţi practicanţii să-şi expună mişcările. Invitaţii speciali ai evenimentului vor fi trei francezi, trei ucrainiei şi un suedez.